Emmanuel Macron a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi Preşedinţia franceză.
Președintele Franței a fost confirmat cu COVID-19 după ce a început să dezvolte simptomele bolii. Președintele francez a intrat în izolare în urma diagnosticului. Emmanuel Macron „va continua să lucreze” de la distanță.
Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor
Peste 58.000 de persoane au decedat în Franţa din cauza îmbolnăvirii cu Covid-10 de la începutul pandemiei şi în medie cel puţin 10.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus sunt raportate în fiecare zi.
Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor și lockdown-ului impus la finalul lui octombrie.Oamenii pot de acum să își părăsească locuințele indiferent de motiv, însă doar pe timp de zi.
Totuşi, a fost decisă o interdicţie parţială de circulaţie pe timpul nopţii: oamenii pot ieşi din case doar pentru anumite motive în intervalul orar 20:00 – 06:00 şi trebuie să completeze un formular online în acest scop. Aceste motive includ deplasarea până la locul de muncă, îngrijirea copiilor sau urgenţele medicale, precum şi plimbarea animalelor de companie. Nu sunt autorizate însă activităţile sportive în spaţii deschise.
Cinematografele, teatrele şi muzeele urmau să se deschidă în această săptămână, dar acest lucru a fost amânat până la o nouă scădere a ratei de infectate şi este de aşteptat să aibă loc la 7 ianuarie.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că la 20 ianuarie vor fi redeschise restaurantele.