Peste 50 de locuinţe au fost inundate, zece persoane au fost evacuate, iar terasamentul căii ferate a fost afectat între Sinaia şi Buşteni în urma unei ruperi de nori care s-a produs, în noaptea de luni spre marţi, pe Valea Prahovei.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, carosabilul a fost acoperit de aluviuni la Buşteni, dar şi la Azuga.
De asemenea, peste 50 de locuinţe din Buşteni şi un supermarket au fost inundate, pompierii acţionând pentru evacuarea apei din case şi gospodării.
“Preventiv, în colaborare cu Salvamont şi SVSU, au fost evacuate 10 persoane, care nu au probleme medicale”, menţionează sursa citată.
Tot la Buşteni s-a acţionat pe Strada Telecabinei pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă.
În urma ploilor, probleme au fost înregistrate şi la Sinaia, unde patru gospodării sunt inundate, iar un autoturism parcat a fost luat de apă.
“Terasamentul CF linia II este afectat. Nu sunt trenuri blocate sau redirecţionate. Se aşteaptă vagoane cu piatră pentru a reabilita zona”, arată ISU.
Potrivit CFR, circulaţia feroviară se desfăşoară pe un singur fir între staţiile Sinaia şi Buşteni, în condiţiile în care terasamentul a fost spălat de ape.
La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, cinci autocamioane, nouă motopompe şi o ambulanţă SMURD.