Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni, în colaborare cu colegii din Târgoviște, au destructurat o rețea infracțională specializată în ”Metoda Accidentul”, surprinzând ieri, în flagrant, pe raza județului Dâmbovița, doi dintre membrii unei rețele infracționale care au acționat și în județul Ialomița.
Escrocii, domiciliați în localități din județul Prahova, erau monitorizați de către polițiștii din Urziceni după ce au produs în municipiu nu mai puțin de 8 înșelăciuni soldate cu un prejudiciu reținut în sarcina victimelor de aproximativ 70.000 de lei. Prin aceeași metodă celebră, infractorii reușiseră să prejudicieze și alte persoane vârstnice din județul Dâmbovița cu peste 30.000 lei, membrii rețelei reținuți în cursul zilei de ieri fiind în prezent cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă agravantă, fapta fiind săvârșită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
Astăzi, după prânz, infractorii reținuți în județul Dâmbovița urmează să fie prezentați instanței la Judecătoria Urziceni cu propunerea de arestare preventivă.
Operațiunea în urma căreia a fost destructurată rețeaua de escroci s-a întins pe o rază de cinci județe, desfășurându-se sub coordonarea polițiștilor și a procurorilor din Urziceni, flagrantul și reținerea fiind îngreunate de faptul că cei doi făptuitori apelau la o logistică infracțională variată, schimbând foarte des vehiculele folosite, telefoanele și cartelele cu ajutorul cărora își apelau victimele.
Cum funcționează ”Metoda Accidentul”?
Metoda „accidentul” poartă numele și de „vishing”. Este o metodă de phishing, după cum o prezintă Europol, prin intermediul apelurilor telefonice (voice + phishing = vishing). Tehnicile utilizate sunt inspirate din tehnici de inginerie socială. Fiind în contact direct cu victima, atacatorul trebuie să o convingă pe aceasta de veridicitatea informațiilor transmise telefonic, iar asta se întâmplă folosind date concrete, de regulă unele disponibile online, în mod public.
Mai mult, interlocutorul va juca rolul unor entități sau instituției de încredere, precum bănci, companii de telecomunicații, curierat, firme de avocatură sau chiar secții de Poliție. Pentru a nu deveni suspicios legat de conversația avută și de necesitatea ei, de regulă, atacatorii atribuie poveștii o aură de urgență, la fel ca în cazurile de phishing: conturi blocate, plăți suspicioase, sisteme nesigure, livrare de colete, probleme legate de conturile bancare, accidente etc.
Nu vă lăsați înșelați!
Poliţiştii din Urziceni reamintesc cetăţenilor că, în cazul unor accidente cu victime nu trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani. „Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală.”
De asemenea, polițiștii recomandă ca, în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.