Polițistul din Iași ar fi intrat în imagazin cu un coş de cumpărături, a pus mai multe produse în el, apoi a lăsat coşul şi a încercat să iasă pe unde a intrat.
A fost oprit de către paznici, care l-au percheziţionat. Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care şi deodorante şi/sau parfumuri scumpe. Agenţii de pază au chemat poliţia, care a deschis un dosar penal.
“Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Polițist clujean recidivist prins furând din Dedeman
În Cluj, miercuri a fost anunțat faptul că un agent de poliție, fost membru al echipei de intervenție rapidă a fost reținut pentru 24 de ore, după a fost prins la furat în Dedeman Cluj.
Marți dimineața, el ar fi intrat în Dedeman, în timpul serviciului, și a luat un minicompresor, pe care l-a ascuns sub caschetă.
Angajații Dedeman l-au văzut pe Rât cum a ascuns obiectul, iar la ieșire l-au oprit fiind prins cu obiectul furat asupra lui, el fiind recidivist.
Acum doi ani, a mai fost prins când fura de la Leroy Merlin, relatează Știri de Cluj.
”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliție, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat. Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare față de acesta”, relatează IPJ Cluj.