Ea a participat, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe informal, care a reunit şefii diplomaţiilor din Uniunea Europeană.
Invitat la reuniune a fost ministrul Afacerilor Externe ucrainean, Dmitro Kuleba.
“Am văzut cu toţii atacurile constante ale Rusiei împotriva infrastructurii civile, mai ales asupra infrastructurii energetice şi în acest context ministrul Kuleba a subliniat încă o dată importanţa apărării aeriene şi a sprijinului statelor membre pentru apărarea aeriană”, a spus Odobescu.
În acest sens, ea a afirmat că deblocarea facilităţii europene pentru pace rămâne “crucială”, în sensul rambursărilor cheltuielilor militare pentru Ucraina, care “sunt blocate de peste un an”.
“S-a discutat despre revizuirea misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene pentru Ucraina, astfel încât să fie mai bine adaptată nevoilor forţelor armate ucrainene”, a punctat şefa diplomaţiei române.
Ea a detaliat că atacurile masive ale Rusiei asupra infrastructurii civile, asupra infrastructurii energetice, au impus o coordonare mai strânsă.
“România va continua să sprijine nu numai Ucraina, cât şi Republica Moldova pentru gestionarea dificultăţilor din sectorul energetic”, a afirmat Odobescu.
Totodată, a arătat că la reuniune a fost discutat subiectul izolării Federaţiei Ruse prin sancţiuni.
“Am subliniat importanţa adoptării de noi sancţiuni, inclusiv un nou regim împotriva acţiunilor destabilizatoare ale Moscovei. Şi aici mă refer în special la acţiunile hibride la adresa Ucrainei, a Republicii Moldova, dar şi asupra statelor membre. Este vizibilă în ultima perioadă această intensificare a acţiunilor hibride din partea Rusiei împotriva statelor din regiunea noastră”, a afirmat Luminiţa Odobescu.
Ea a evocat contactul “permanent” cu oficialii din Ucraina.
“Avem un dialog constant, pe diverse teme de interes. Acest dialog există şi la nivel înalt, la nivel sectorial, miniştrii Energiei, miniştrii Apărării discută. Este foarte important să avem o coordonare strânsă, pentru că sprijinul nostru pentru Ucraina este unul consistent”, a arătat Luminiţa Odobescu.