„Decreţeii“ sunt copiii născuţi din obligaţie patriotică în România comunistă. Această generație se referă la copiii născuți după 1966, anul în care regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a interzis avorturile și mijloacele contraceptive. Mircea Geoană s-a născut pe 14 iulie 1958, cu opt ani înainte de semnarea decretului.
Declarația a fost făcută sâmbătă, în emisiunea „În fața ta”, la Digi24, când a fost întrebat de moderatori despre dreptul la avort al femeilor:
„Eu cred că dreptul femeii de a decide ce face cu viaţa ei… noi suntem în România, nu suntem în America. Noi am trăit în anii… eu sunt decreţel şi eu”, a spus Geoană, care a mai adăugat: „Nu sunt confortabil deloc să spun unei femei că cineva, din orice motiv, poate dispune de corpul său şi decizia sa suverană de a face ceea ce doreşte acolo. Sunt foarte progresist aici”.
Nu este singura gafă din cariera politică a lui Mircea Geoană. La primul interviu în calitate de candidat oficial la alegerile prezidențiale din acest an, Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, decedat în 2017:
„Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011, când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost și în Senat când a avut ultimul discurs. A avut un discurs foarte important și a spus: «Țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți». Astăzi România nu are cârmuitori nici drepți și nici pricepuți”, a spus Geoană pentru Pro TV.
Acesta a revenit, după încheierea emisiunii, cu o reacție spunând că a făcut o „greșeală de exprimare” pe care o regretă.