“Mie mi-au luat ADN-ul la un moment dat. Vă spun, așa, pe scurt: pe mine m-au arestat odată în Anglia. Nu am povestit niciodată asta, nu e nimic teribil. A venit SWAT Team să mă aresteze și în vreo 12 ore s-a lămurit situația și cu aceeași mașină m-au dus înapoi în aeroport.
După interogatoriu mi-au luat ADN-ul și a venit un cetățean cu trusă specială. Îți bagă pe interiorul obrazului un fel de periuță cu care te râcâie un pic. Adică nu se ia așa pur și simplu. Nu, tăticule! Deschizi gura și, pe interiorul obrazului, îți ia cu o periuță aspră.
Ca să nu fie teorii ale conspirației: a fost o greșeală de eroare toată treaba din Anglia, dar s-a întâmplat dintr-o eroare la care eu am avut o contribuție semnificativă. E spectaculos în sine, dar neimportant. După aia, de câte ori mă duceam la Londra, chit că era escală în Londra pentru că mergeam în SUA sau mă întorceam din SUA, toți din delegația în care eram râdeau că ziceau că iar ajung la pașapoarte…”, a povestit Mircea Badea.