Cosmopolit nevoie mare când e vorba de importul fiestelor occidentale şi emancipat cât cuprinde când se dă cu cardul babacilor prin mall, românaşul rămâne un sfânt păstrător al tradiţiilor naţionale atunci când în discuţie intră respectarea valorilor neaoşe precum bacşişul şi căciuleala.
Mai mult decât atât, precoce peste măsură, băştinaşul mioritic a ajuns să exerseze mecanismele slalomului social de la vârste din ce în ce mai fragede.
Astfel, un fapt deloc senzaţional în acest context s-a petrecut la o cunoscută casă de naşteri din Bucureşti. Zilele trecute, la maternitatea Giuleşti, tânăra Vasilica Dragnea, angajată fictiv a DGASPC Bucureşti (în realitate secretară la sediul organizaţiei PSD sector 5), tocmai se pregătea să aducă pe lume primul ei copil şi a vrut să dea, aşa cum se obişnuieşte, o mică atenţie medicului şi asistentelor. Sorele medicale s-au speriat când au văzut plicul cu bani şi nici n-au vrut să audă de aşa ceva. Chiar dacă în privinţa doctorului nu au fost probleme, în ciuda insistenţelor tinerei nici una dintre asistentele nu a vrut să primească măcar un leu, speriate, probabil, de calitatea de funcţionar public a Vasilicăi.
Împăcată cu gândul că nu le va putea oferi asistentelor dovada recunoştinţei sale, tânăra de la DGASPC a intrat în travaliu, născând după câteva ore. Nu mică a fost, însă, mirarea personalului medical, când a văzut că micuţul strângea, între degete, nu mai puţin de 100 de dolari, în bancnote mici, pe care i-a oferit galant, cu un gest studiat şi-un zâmbet a la Rudolph Valentino, asistentei şefe!
Medicul care se ocupase de naştere a leşinat pe loc, iar asistentele au fost nevoite să cheme Salvarea. Pe fir a intrat şi DNA, pe motiv că beizadeaua proaspăt născută era fiu de funcţionar dar, având în vedere că banii nu erau marcaţi şi nu se ştia provenienţa lor, procurorii nu au avut ce face: i-au urat mamei să-i trăiască feciorul, iar asistentelor să cheltuiască sănătos banii!