Astfel, magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au stabilit că mai multe aeronave MiG-21 Lancer s-au defectat după ce au fost alimentate cu combustibil neconform.
Prejudiciul se ridică la peste 6,5 milioane de euro
Conform procurilor DIICOT, în acest caz, siguranța națională a fost pusă în pericol, iar țara nostră ar fi fost pusă, temporar, în situația în care să nu-și mai poată îndeplini îndatoririle față de NATO. Judecătorii Curții de Apel Ploiești au explicat întregul mecanism al unei afaceri prin care MApN a fost prejudiciat cu peste 6,5 milioane de euro, iar mai multe avioane de vânătoare s-au stricat și au avut nevoie de reparații la Aerostar Bacău.
Concret, spun judecătorii, la data 27 februarie 2018, SC Jetfly Hub, condusă de omul de afaceri Cristian Berendel, a încheiat cu MApN, pentru o perioadă de patru ani, un acord cadru prin care firma urma să furnizeze combustibil turboreactor de aviaţie pentru opt unități militare. Prin contract, s-a convenit livrarea a două tipuri de kerosen, respectiv Jet Al şi Jet Al Premium.
Conform caietului de sarcini, diferenţa între cele două tipuri de carburanţi era reprezentată de nivelurile impuse cu privire la trei parametri. Este vorba despre punctul de îngheţ, concentraţia de hidrocarburi aromatice și concentraţia de sulf mercaptanic. În același timp, ambele tipuri de combustibil trebuiau să conţină doi aditivi obligatorii, respectiv aditiv antioxidant și aditiv antistatic.
Cum a fost câștigată încrederea Armatei
Conform anchetatorilor, pentru a câștiga încrederea Armatei, primul transport a fost conform contractului și a fost adus în Portul Constanța. Însă escrocheria de-abia de aici începe. În același port era acostat, încă din octombrie 2017, un vapor grecesc, încărcat cu kerosen ieftin, de proastă calitate.
Anchetatorii spun că după ce primul transport a fost livrat, afaceriștii ar fi continuat să trimită către rezervoarele MApN combustibil de proastă calitate. Ulterior, alte două nave au adus în țară kerosen procesat în Grecia și Turcia, neconform cu cel achitat de Armata Română.
Magistrații au precizat că aeronavele militare de luptă au suferit degradări serioase, în condițiile în care reprezintă bunuri de interes strategic, a căror avariere a constituit o ameninţare la adresa securității naţionale şi capacităţii de apărare a ţării, cu atât mai mult cu cât România şi-a asumat asigurarea securității flancului estic al NATO.