Medicii, disperaţi că nu îi pot salva pe toţi, recurg la măsuri disperate. În parcarea Spitalului Judeţean din Buzău buteliile de oxigen au fost legate la maşinile pacienţilor pentru care nu s-au găsit paturi libere. Unii primesc oxigen în maşină de peste 24 de ore
Sunt imaginile disperării surprinse în curtea Spitalului Județean din Buzău. Pentru că în secții nu mai sunt locuri, pacienții primesc oxigen chiar în parcarea unității medicale, prin tuburi conectate la propriile mașini. Sunt nevaccinați și au ajuns la spital în stare gravă, după ce boala i-a chinuit zile în șir acasă. Iar acum așteaptă rezultatele testelor COVID. Sunt persoane nevaccinate care au ales să meargă la spital doar în momentul în care au simțit că nu mai pot respira.
Au stat până în ultimul moment, sperând că nu sunt bolnavi sau că se vor face bine acasă, de Covid, acum au ajuns să aștepte în mașinile personale în curtea Spitalului Județean, conectați la aparatele de oxigen.
Sunt bolnavi care așteaptă de peste 24 de ore în mașină. Iar rudele îi supraveghează alături.
CLAUDIU DAMIAN, managerul Serviciului Județean de Urgență Buzău: „Am decis ca în curtea spitalului județean să nu intre decât ambulanțe și pacienți suspecți Covid. Am fost nevoiți ca Neurologia să o comasăm cu Cardiologia, să lăsăm secția Neurologie liberă pentru acești pacienți cu înaltă suspiciune Covid”.
Asistentele de la urgențe fac ture între paturile bolnavilor, ambulanțele din curte și mașinile personale ale celor care așteaptă rezultatele testelor Covid.
RODICA CERNECI, asistent șef Serviciul de Ambulanță Județean Buzău: Ambulanța Buzău are 11 ambulanțe care așteaptă ca pacienții să fie preluați de spitalul județean, colegii fac eforturi imense să ni-i preia. Am reușit să ajungem la performanța de a mai avea doar 150 de solicitări, în mare majoritate de teste.