Printre noile măsuri propuse se numără:
- Redeschiderea piscinelor interioare pentru turiștii hotelurilor care dețin baze de tratament și centre wellness, cu respectarea măsurilor de distanțare în apă.
- Redeschiderea barurilor și restaurantelor prin eliminarea limitării de 30%, respectiv 50% privind capacitatea de servire și înlocuirea cu mijloace de distanțare reglementate.
- Redeschiderea de evenimente mai mari de 20 de persoane cum ar fi nunți, botezuri sau petreceri private pentru persoanele vaccinate, testate sau imunizate în urma vindecării de COVID-19.
- Masca ar putea să nu mai fie obligatorie în aer liber în zonele în care gradul de imunizare este mai mare de 50%.
- Restricțiile de deplasare pe timpul nopții ar putea fi eliminate.
- La 70% grad de vaccinare, obligația de a purta mască în spațiile publice ar ptea fi de asemenea, eliminată.
Relaxarea restricțiilor se va face gradual și în funcție de rata de vaccinare, a declarat luni premierul Florin Cîțu, într-o declarație de presă. El a precizat că, din punctul său de vedere, „persoanele care s-au vaccinat și nu mai prezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze de o viață normală”.