El a afirmat că va vorbi despre acest lucru după data de 10 iunie.
“Facem politică pentru România, pentru români şi facem politică în primul şi în primul rând pentru că Dumnezeu ne-a ales să facem acest lucru. Trebuie să ne învăţăm foarte bine lecţiile din trecut, ca să putem construi un viitor mult mai bun. Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României. Ce ştiu este că acum am o provocare mult mai mare, cea de prim-ministru al României”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Să analizăm un pic această declarație. În spatele ei nu se pot ascunde decât două lucruri: fie Marcel Ciolacu înțelege lipsa de capital politic pe care o are și, în urma sondajelor interne, coroborat cu informațiile pe care le adună din spațiul public, se gândește că nu are rost să se lanseze într-o aventură care riscă să îi fragilizeze poziția în fruntea partidului (un fel de “Mihaela, dragostea mea”), fie – iar acesta e scenariul cel mai probabil, așteaptă să vadă semnalul pe care îl vor da europarlamentarele și localele. Alegerile europarlamentare, cărora majoritatea oamenilor nu le dau foarte mare importanță, fiind, de fapt, mai importante decât se crede, din moment ce acestea vor trasa tendința pentru tot anul ce urmează.
Oricum ar fi, lipsa de asumare a lui Marcel Ciolacu, ca și cea a lui Ciucă de altfel, amândoi apărând în acest moment ca doi înotători înfricoșați să se arunce în piscina electorală, este o problemă în sine pentru doi potențiali candidați, oameni care se pretind a fi de stat și care, la o adică, ar îmbrăca costumele de supermeni ca să salveze națiunea de la înec. Dacă te pretinzi prezidențiabil, spune-o din prima, ca lumea să știe că ai curaj și să te fixeze în minte drept principalul om pe care să pună ștampila. Dacă nu, barem nu mai aduce vorba despre asta, nu lăsa o potențială ușă deschisă, pentru că n-ai de ce. Lumea își va aduce aminte că ai ezitat și ai așteptat să vezi cine știe calcule electorale, în funcție de care să anunți că vei candida în mod oportunist. Iar acest lucru pur și simplu nu se face.
