Kremlinul nu a comentat foarte mult pe tema intrării Kamalei Harris în cursa prezidențială din SUA, după anunțul dramatic al retragerii lui Joe Biden.
De acest lucru s-a ocupat în schimb propaganda rusă.
„Kamala cu butonul nuclear este mai rea decât o maimuță cu o grenadă”, a declarat duminică seară Andrei Sidorov, decanul departamentului de politică globală de la Universitatea de Stat din Moscova, o instituție cândva foarte respectată, în cadrul emisiunii săptămânale a televiziunii de stat, potrivit The Moscow Times.
Gazda emisiunii, Vladimir Soloviov, a prezentat și el un clip în care Donald Trump comentează felul în care râde Harris și spune că acest lucru este un semn că democrata este „nebună”.
Tonul caustic al lui Sidorov și Soloviov a fost în contrast cu cel al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care în aceeași seară a preferat să fie reținut și să spună că cu patru luni înainte de alegeri, „multe se pot schimba”.
„Prioritatea pentru noi este să atingem obiectivele operațiunii militare speciale”, a adăugat el, folosind un eufemism al Kremlinului pentru război.
Discursul clasic al propagandei rusești
Președintele rus Vladimir Putin, a sugerat adesea Peskov, are lucruri mai importante în minte decât conflictele dintre dușmanii săi politici de peste mări.
Cu toate acestea, în ciuda aparenței de neutralitate și a insistențelor repetate că Moscova nu intervine în afacerile interne ale țărilor, insistența propagandiștilor ruși spune altceva, observă Politico.
În ultimii ani, ei au profitat de tensiunile și diviziunea din SUA pentru a prezenta Rusia ca fiind superioară Occidentului și pentru a distrage atenția de la problemele interne.
Emisiunile media de stat și nenumăratele postări ale comentatorilor pro-Kremlin de pe rețelele sociale au oferit diverse versiuni ale aceluiași discurs, unul care spune că Biden este un ratat, Harris este nepotrivită, iar democrația americană este fundamental defectă – un aspect susținut și de Trump.
Harris și „statul profund”
Maria Zaharova, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a solicitat duminică o anchetă privind „colaborarea dintre presa americană și anumite cercuri politice pentru a ascunde adevărul despre starea mentală (a lui Biden), manipulând opinia publică în beneficiul unui partid politic”.
Prezentă la emisiunea lui Soloviov mai târziu în acea seară, ea a atacat din nou democrația americană spunând că „toată lumea știe” că Biden nu a scris declarația prin care anunța că se va retrage. „Singurul lucru care este încă o chestiune de ghicit este dacă el a citit-o sau nu”, a spus Zaharova.
Dar cele mai dure critici i-au fost rezervate lui Harris.
Deși Kremlinul a declarat luni că Harris nu a avut niciodată vreun contact direct cu Putin, ea a numit războiul Rusiei „barbar și inuman” și pe Putin un „imperialist autoritar”. Fără a preciza la ce remarci se referă, Peskov a acuzat-o luni pe Harris de „retorică neprietenoasă”.
Și deși nu a fost încă nominalizată oficial, Harris pare să fi fost deja desemnată drept țintă principală de către propagandiștii Rusiei.
„Întregul stat profund o va susține pe Harris”, a scris Serghei Markov, un analist care are conexiuni cu Kremlinul, pe canalul său Telegram. „Toți aliații, mai ales Europa, o vor susține pe Harris”, a spus el.
„Acest lucru ar putea deveni important în cazul în care votul este falsificat”, așa cum a fost în 2020, a continuat el, când „țările europene au recunoscut imediat rezultatul, contribuind astfel la respingerea afirmațiilor privind fraudarea”.
„O babă președinte”
Propagandistul rus Serghei Mardan a intervenit, de asemenea, cu propriile opinii. „Statul profund chiar plănuiește să aleagă o baba ca președinte”, a spus analistul, folosind un termen rusesc depreciativ pentru o femeie în vârstă. „Cred că Zelenski este foarte speriat acum”, a adăugat el.
Cu toate acestea, niciunul dintre aceste comentarii nu a ajuns pe prima pagină a TASS.
În schimb, agenția de știri de stat a publicat un comentariu din partea consilierului lui Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care obișnuiește să amenințe Occidentul cu anihilarea nucleară.
Într-o postare pe Telegram duminică târziu, Medvedev scrisese: „Biden a terminat. Îi dorim multă sănătate. Obiectivele operațiunii militare speciale vor fi atinse”.
Explicând comentariile șefului său, consilierul lui Medvedev a declarat pentru TASS că, deși Medvedev nu a avut o relație bună cu Biden, acesta este rus, „iar rușii nu pot dori niciodată moartea celor în vârstă”.