În caz că nu ştiaţi, nu doar în Delta Dunării cuibăresc păsări ocrotite de lege, ci şi în zona fostului lac Văcăreşti. Cu singura excepţie că păsările din acest din urmă amplasamanet nu migrează spre sud, ci spre vest, şi se întorc în ţară numai cu restricție pe pașaport.
Iată, însă, că ecosistemul format în zona Capitalei începe să atragă, pe lângă pescari beţivi, oengiști hipioți şi biologi uimiţi, şi politicieni dornici de capital electoral, care au, în legătură cu Delta Capitalei, tot felul de proiecte năstruşnice. Pentru cine ține minte, nu demult, Radu Mazăre era extrem de fericit de apariţia micului paradis ecologic, în care vedea un fel de Amazonie mioritică. Mai nou, însuși premierul Florin Cîțu a pus ochii pe amplasamentul natural, hotărând din capul locului, împreună cu ”generalul” Nicușor Dan, că, la așa creștere economică, merită și Capitala un loc de cinste pe harta obiectivelor turistice de impact mondial.
„Plante rare, specii de peşti pe cale de dispariţie, vegetaţie stufoasă şi multe femei goale, bă, da’ multe rău! Asta e tot ce-mi doresc. Tu, Nicușoare, vii cu ecosistemu’, Piedone aduce negresele din sectorul 5 și facem nişte paranghelii pe muzică samba de dăm pe spate toți bețivanii ăia străini din Centrul Vechi. Succes la sigur și profit garantat chiar și cu autohtonii, că una e să duci pensionarii cu avionul în Grecia, alta e să-i cari, colea, pe Văcăreşti, direct cu autobuzul 312!”, i-ar fi împărtășit premierul, recent, planul său economic, ediliului nr.1 al Capitalei.
Liviu Mihaiu, peste Dinescu și CTP!
Cum fiecare comitet, comiție și aria guvernamentală trebuie condusă, totuși, de cineva, Cîțu a analizat și câteva variante de guvernator al Deltei Văcăreștilor. Primul care a căzut la vot a fost Dinescu, pe suspiciunea că omul ar fi fost în stare a doua zi să pescuiască toți carașii, ca să-i gătească la cuptor cu lămâie, în emisiunea lui televizată. Al doilea tăiat de pe listă a fost CTP-ul, plecându-se de la prezumția rezonabilă că individul ar trece rapid la asanarea Deltei Văcăreștilor, pentru a o umple apoi cu terenuri de tenis, că de-aia nu aveam un al doilea Năstase și o a doua Halep, domnii mei, că nu sunt terenuri suficiente, unde să învețe copiii sportul alb în România.
Ca atare, în grațiile lui Cîțu și în polle position pentru foncția de guvernator al Văcăreștilor ar fi rămas nimeni altul decât Liviu Mihaiu, oengist de cinste, cum e la modă în prezent, și expert în meserie, chiar dacă băsismul i-a redus la doar 5 luni stagiul de formare din Delta Dunării. Primul proiect al voievodului plajelor din Vama Veche ar putea viza strângerea pe Văcărești a tuturor maidanezilor din Bucureşti, aceștia urmând să fie prezentați turiștilor străini drept „exemplare de câini enot, pe cale de dispariţie”.
În plus, în afară de alte aspecte de guvernare progresistă a Deltei Văcăreștilor, cum ar fi poluarea, încălzirea globală, înmulțirea guzganului de mlaștină sau stimularea libidoului la cocostârcul cu cioc scurt, pe bază de expertiză, Mihaiu ar putea relua și proiectul autorizării benzinăriilor de baltă, cu singura diferență că acestea vor fi înlocuite, conform Green – Deal-ului, cu niște stații de încărcare pentru mașinile electrice, atât plutitoare, submersibile, aeriene, cât și spațiale, doar știm bine că Vântu bate și-n cosmos de-ți zboară casca și alta nu…