Parchetul European (EPPO), la care au aderat 22 din cele 27 de state membre UE, are rolul de a ancheta corupția, fraudele și alte infracțiuni financiare care afectează bugetul UE. În primul an de activitate, procurorii au deschis deja 576 de investigații unde sunt suspiciuni că au fost produse prejudicii de miliarde de euro pentru bugetul UE.
Faptul că, pentru prima dată, există un parchet care poate investiga state UE, poate pune sub acuzare și poate dispune sechestre nu o face pe Kovesi deloc populară la nivel european, iar la rândul ei a ales să nu ofere prea multe interviuri sau să organizeze evenimente publice pentru a nu atrage atenția și, astfel, critici. „Când am venit aici, am crezut că acesta este cel mai dificil și mai interesant loc de muncă”, le spune Kovesi jurnaliștilor germani, din biroul său din Luxemburg.
Publicația germană subliniază că succesul instituției pe care o conduce va putea fi stabilit abia când statele membre vor agrea să acționeze împotriva infracțiunilor financiare, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Irlanda, considerată un paradis fiscal, nu a fost de acord să colaboreze cu EPPO. În chip similar, Ungaria și Polonia, două state acuzate de încălcarea statului de drept, nu au aderat la parchet.
„Victoria noastră va fi obținută când oamenii vor avea încredere în EPPO”, spune Kovesi. Întrebată care este cel mai mare pericol pentru mandatul ei, între birocrație și campanii media împotriva sa, Kovesi răspunde tranșat că birocrația și își descrie rutina zilnică drept una cu „multe întâlniri”.
Der Spiegel subliniază însă că are în fața „practic o sarcină imposibilă”, întrucât va trebuie să-și facă inamici în peste 20 de state, dar, în același timp, să atragă de partea ei pentru a avea mai multe resurse și influență. Cel mai important obiectiv, potrivit publicației germane, va fi însă să crească prestigiul Parchetului European. Publicația face și o amplă trecere în revistă a carierei în România a Laurei Codruța Kovesi, de la ajungerea la șefia Parchetului General la o vârstă fragedă pentru justiție, 33 de ani, până la statutul de „simbol” al mișcării anticorupție, dar și controversele din jurul ei și demiterea din fruntea DNA. „Oamenii vor să vadă eroi”, este citată Elena Calistru de la Funky Citiens.
„Dar o instituție trebuie să funcționeze și atunci când eroii pică”. Potrivit raportului anual prezentat de Kovesi în Parlamentul European, doar în primele 7 luni din 2021, EPPO a deschis aproape 600 de anchete și a confiscat 147 de milioane de euro, de trei ori mai mult decât costurile pentru funcționarea parchetului. Între timp, UE i-a crescut bugetul cu 12 milioane de euro, pentru anul 2022. Sprijinul pentru eforturile sale este momentan absent în majoritatea statelor, subliniază der Spiegel, care amintește că în primul an mai mult de jumătate dintre anchete s-au concentrat pe patru state: Italia, Bulgaria, România și Germania.