“Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace”, sunt mesajele proiectate de activiști pe turnul de răcire, potrivit Greenpeace România.
“Greenpeace cere UE și Guvernului României să renunțe imediat la importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război. Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft”, arată organizația de mediu.