Vine Paștele, iar tu ești ateu, liber cugetător precum Nea’ Nelu sau consideri că Iisus nu s-a sacrificat pentru ca preoții să aibă merțan sau ca tu să înconjori biserica de nu știu câte ori? Nu-i nimic, noi îți propunem un mic ghid ultra distractiv, pentru a te simți cât mai confortabil de Paște. Până la urmă, totuși, ar trebui să fii recunoscător, căci vorba lui Băluță, primarul, pentru asta am murit noi la Revoluție, ca să ai tu zile libere de Paști și să te distrezi după cum te taie capul, necredinciosule care ești tu necredincios!
În fine, iată ce poți să faci:
1. Metoda ”Revelion”: În noaptea de Înviere, la ora 12 ieși în fața blocului, cu o sticlă de șampanie și petarde. După numărătoarea inversă, deschizi șampania, dai cu petarde și strigi ”Hristos a Înviat!”.
2. Metoda Concert Rock: Dacă stai la casă, te-ai scos, poți să dai un spectacol memorabil pentru vecinii din cartier. Ieși cât mai la limita de proprietate îmbrăcat ca un rocker obosit: în negru, evident, cu blugi soioși, brățări, ținte de metal și tricou imprimat cu chipul lui Iisus. Scoți boxele pe gazon, dai volumul la maxim, iar la 12 noaptea pui albumul lui Andrew Lloyd Webber: Jesus Christ Superstar. Până sună vecinii la 112 și se ceartă cu operatorii care nu vor găsi mare lucru de urgență într-o atare situație, o să ai timp și de câteva piese Kreator, Pantera și Sepultura.
3. Metoda Musulmană: Noaptea, când voluntarii B.O.R vor începe să orbecăie pe străzi întru împărțirea pachețelelor cu pască, nu-ți rămâne decât să-i aștepți în șalvarii ăia negri procurați din Vamă. Dacă-ți mai pui și vesta aia kaki, când vin băieții trage-ți pe față shemagul palestinian și primește-i cu Coranul ăla luat ca souvenir din Dubai, urându-le tradiționalul Allahu Akbar! Să vezi circ și distracție…
4. Metoda Ultras: Tot voluntarii B.O.R vin după 12 noaptea și să-ți aducă lumină. Cum creștinește este să și dai, nu numai să primești, pregătește-te să le întorci gestul cu vârf și îndesat. Ia-ți hanoracul de galerie, pune-ți pe cap cagula aia cu Dinamo, iar când îi vezi pe voluntari că se îndreaptă către tine aprinde o torță și aleargă-le în întâmpinare cântând cât te țin plămânii, ca pe stadion: ”Iiiiisus Hristooos/E Iiisus Hristoooos!”, ”Cine nu sare, ține cu Pilat ori e prost de moare!” și alte măscări la adresa lui Pilat din Pont, finanțatorul oilor romane.
5. Metoda Moș Crăciun. Mulți români și-așa nu știu foarte precis ce se sărbătorește de Paște sau de Crăciun. Știu doar că ambele au legătură cu Iisus. Așadar, o altă variantă de a le strica petrecerea enoriașilor și clericilor ar fi să te îmbraci în Moș Crăciun, și să ieși pe stradă sau în balcon cântând colinde. De preferat Fuego și Hrușcă.
Atenție! Barikada.ro nu este responsabilă pentru eventualele vătămări corporale suferite de cei care încearcă una sau toate metodele de mai sus. Știm cu toții că enoriașii români sunt atât de credincioși încât nu de puține ori au pornit bătăi de la nimicuri.
Folosiți ghidul pe propria răspundere!