Există momente în care realitatea românească nu mai are nevoie de pamflet. Se scrie singură, cu pixul instituțional, pe hârtie… clasificată. Iar dacă vrei să înțelegi ce înseamnă ”armată modernă” în epoca generalului Gheorghiță Vlad, e suficient să afli că un militar poate fi tras pe dreapta astăzi fără să aibă dreptul să vadă ordinul care îl trece în rezervă. Pentru că, nu-i așa, documentele ”sunt clasificate”. De cine? De stat. Împotriva cui? A propriei tale persoane.
Tovarășe gheneral Gheorghiță, asta nu mai e secret de stat. E secret de sine. Demn de orice armată rusă sau nord coreeană, nu de una europeană, arondată structurilor NATO.
Cum vine asta? Vine exact ca o lovitură administrativă în moalele capului imaginației colective. Vine ca o lecție despre cum modernizarea instituțională nu presupune digitalizare, transparență sau respect față de cetățean, ci rafinarea absurdului până la rangul celebrei doctrine militare reseriste: ”Atenție, soldat! Inamicul ne privește și-ascultă!”.
E ca și cum unui nou-născut i s-ar spune că nu poate primi certificatul de naștere pentru că procesul de concepție a implicat împrejurări tabu, și mai ales poziții secrete în circumstanțe clasificate. Sau ca și cum unui pensionar i s-ar comunica solemn că a muncit atât de secret, atât de eficient și atât de patriotic, încât nici el nu mai are dreptul să știe când, cum și de ce a ieșit la pensie. Talonul? Clasificat. Decizia? Clasificată. Munca lui? Prea importantă ca să fie cunoscută chiar de cel care a prestat-o.
Și, dacă vreți să mergem și mai departe cu absurdul, e ca și cum un agent de circulație ți-ar cere permisul, iar tu i-ai explica, calm și cu respect față de instituții, că îl ai, dar șofatul tău presupune proceduri atât de sensibile încât nu poți dovedi nimic. ”Credeți-mă pe cuvânt, am permis. Am fost instruit. Dar dovada ar pune în pericol siguranța națională.”
Aceasta este armata modernă azi: una în care statul știe, dar individul nu are voie. Una în care decizia există, dar nu poate fi cunoscută. Una în care autoritatea se exercită prin cea mai pură formă de dispreț birocratic, anume tăcerea justificată prin secret.
Iar deasupra tuturor acestora tronează generalul Gheorghiță Vlad, zis ”cea mai înaltă autoritate militară profesională a României”, numit în funcție în noiembrie 2023, omul care conduce și coordonează armata, reprezintă România în fața aliaților NATO și gestionează chestiuni de securitate strategică. Omul sub comanda căruia armata a ajuns să spună unui fost militar: ”Ai fost, dar nu e voie să știi cum.”
Un geniu. Un vizionar. Un inovator al secretului inutil, sub comanda căruia, ”armata modernă” a reușit performanța rară de a se clasifica pe sine împotriva propriilor militari. Nu împotriva rușilor. Nu împotriva chinezilor. Nu împotriva vreunui adversar real. Ci împotriva celui care a purtat uniforma, a respectat ordinele și acum îndrăznește să întrebe: ”Pe ce bază?”
Domnule ministru al Apărării, explicați-i lui Gheorghiță că această atitudine nu mai este securitate națională. Este lene administrativă ridicată la rang de virtute. Este impotență managerială mascată în secret de stat. Este frica de răspundere camuflată sub ștampilă roșie. Nu mai e disciplină militară. E opacitate reflexă. Nu mai e armată modernă. E Kafka cu epoleți.
Când nu știi să explici, clasifici. Când nu vrei să răspunzi, invoci ”proceduri”. Când sistemul e strâmb, îi legi ochii celui lovit și îi spui că e pentru binele patriei. Și poate că adevărata întrebare nu e de ce documentele sunt clasificate. Ci de ce nimeni din vârful acestei ierarhii nu consideră asta o rușine.
E greu de explicat unui partener NATO cum funcționează această modernitate. Probabil se face prin PowerPoint-uri impecabile, cu săgeți albastre și concepte precum interoperabilitate, reziliență și good governance. Doar că, în subsol, pe slide-ul mic, apare nota de subsol românească: ”Documentele propriei tale vieți pot fi secret de stat.”
Într-o armată normală, secretul apără statul. În armata lui Gheorghiță Vlad, secretul apără sistemul de rușine, și protejează instituția Armatei de cetățeni.
