Dezideratul pro-europenilor Maiei Sandu la alegerile parlamentare din 11 iulie, anume curățarea Parlamentului de corupți, este o misiune cu adevărat dificilă, în condițiile în care instituțiile statului, multe dintre ele implicate în procesul electoral curent, sunt infestate de susținători și funcționari aflați pe statele de plată ale celor interesați de rămânerea Moldovei în plasa Moscovei.
Schema prin care Blocul comuniștilor și socialiștilor lui Voronin și Dodon încearcă să recupereze handicapul înregistrat față de partidul de centru – drepta, cu viziune democratică și platformă europeană, al actualului șef de stat, include atât înregistrarea la aceste alegeri a partidelor – satelit de pe toate segmentele eșichierului politic, pentru a dilua votul în favoarea partidelor anti – sistem, cât mai ales celebra metodă a fraudării votului prin apelarea la turismul electoral.
Șansele stângii au scăzut iar acum, pe ultima sută de metri, cei care pleacă de la guvernare, dar care controlează încă unele instituții importante ale statului, par tentați să compenseze voturile pierdute cu votanți din regiunea transnistreană – o schemă testată în special la alegerile prezidențiale din 2020. Este vorba de transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului la secțiile de votare deschise pentru ei în dreapta râului.
Cum se face…
Anul trecut, la prezidențiale, Comisia Electorală Centrală a interzis transportarea organizată a oamenilor la vot, prezumându-se că aceștia ar fi plătiți în autocare ca să voteze pentru un concurent anume. De data aceasta, autoritatea electorală ezită să emită însă o astfel de decizie, Comisia Electorală Centrală (CEC) respingând, miercuri seara, proiectul Partidului Acțiune și Solidaritatea (PAS) prin care formațiunea cerea prevenirea transportului organizat al alegătorilor la urne în ziua votării pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. PAS propusese ca în perioada de timp rezervată votării, și anume între orele 07:00 şi 21:00, să se permită deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de opt persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit legislației Republicii Moldova.
În prezent, mecanismul coruperii alegătorilor din regiunea transnistreană a fost deja declanșat, fiind cooptate în schemă și autoritățile separatiste de la Tiraspol. Mai exact, de organizarea votanților pentru scrutinul de duminică s-ar ocupa, spun sursele, direcțiile raionale de cultură subordonate regimului separatist și directorii caselor de cultură din stânga Nistrului. Aceștia fac liste cu persoane din regiunea transnistreană care dețin buletine de identitate moldovenești și au drept de vot. Pentru un vot li s-ar propune câte 300 de lei (echivalentul a 15 euro) și o zi liberă de la muncă.