La ora 13.00 circulația aerului este relativ slabă în imediata apropiere a solului.
La înălțimi de pe peste 30…40 m, vântul sufla slab, cu viteze de peste 15 – 20 km/h, din direcție predominant nordvestică.
„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din zona Petromidia-Năvodari, se apreciază că circulația aerului va continua să fie din sector predominant nord-vestic – vestic, astfel că evoluția norului de fum va fi de ușoară deplasare către est – sud-est (spre mare)”, arată ANM.
După orele 17.00 – 18.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, respectiv averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Până acum se știe că două persoane au fost rănite, dintre care una a suferit arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% din suprafața corpului.