Detașamentul britanic, format din aproximativ 200 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni, se arăta într-un comunicat de presă al MApN.
Aceasta este cea de-a treia rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017 și 2018.
Misiunile de poliție aeriană, desfășurate în comun începând din anul 2017 și planificate în anul anterior dislocării detașamentelor, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele aliate.
Forțele Aeriene Regale (Royal Air Force – RAF) din Marea Britanie au început transferul de personal și echipamente în cadrul activității de pregătire a unei noi misiuni de poliție aeriană a NATO în România.
Personalul din Escadrila 1 Logistică expediționară și Escadrila 2 Transport mecanizat au pregătit și transportat echipamentele și materialele necesare sprijinului avioanelor Typhoon care vor fi dislocate în această vară pentru a îndeplini misiunea de Poliție Aeriană Întărită a NATO în regiunea Mării Negre.
Potrivit site-ului Royal Air Force (raf.mod.uk), ”misiunea RAF NATO este cunoscută sub denumirea militară “Operația Biloxi” și reprezintă prima operație majoră pentru noua Forță de Suport a RAF, din care fac parte unitățile A4 Force Elements”, responsabile pentru transferul echipamentelor militare peste granițe, pregătirea și susținerea misiunii.
RAF precizează că personalul genistic și de logistică al Forței de Suport va fi instalat la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România, iar echipamentele și materialele vor fi transferate atât aerian, cât și naval.
În timp ce Escadrila 2 Transport mecanizat va transporta echipamentul în portul militar din Marchwood, o echipă din Escadrila 1 Logistică expediționară se asigură că toate kiturile sunt pregătite corespunzător. De asemenea, mai mulți reprezentanți militari participanți la activități au declarat că au fost pregătite toate materialele necesare RAF pentru această misiune, inclusiv vehiculele specializate pentru aerodrom și asigurarea supravegherii transportului către România.