Tragedia care a șocat Capitala marți după-amiază. O femeie de 35 de ani a fost strivită de gheața de pe un bloc dintr-un cartier rezidențial de la marginea Capitalei. Impactul a fost atât de puternic încât femeia a murit pe loc.
Ce spun martorii despre tragedia din Militari Residence
De precizat că bucățile masive de gheață și zăpadă au căzut brusc de la aproximativ 20 de metri înălțime, lovind-o pe femei cu putere. Ea era soția președintelui asociației de locatari. Mai mulți oameni au sărit în ajutorul ei, iar martorii au sunat de urgență la 112.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Chitila și un echipaj medical al ambulanței care a efectuat manevre de resuscitare femeii în vârstă de 35 de ani, însă, din păcate, a fost declarat decesul acesteia”, a transmis IPJ Ilfov.
Conform legislației în vigoare, asociația de locatari avea obligația de a îndepărta stratul de zăpadă și gheață de pe acoperiș. Din nefericire, acest lucru nu s-a realizat, iar pericolul s-a transformat într-o tragedie. Martorii sunt în stare de șoc, nimeni nu se aștepta la așa ceva.
„E cumplit! E groaznic! Noi avem locuri de parcare şi pe margine, să nu se fi dus la parcare cumva”, a spus un vecin.
Administratorul Capitalei: Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate
În urma tragediei, administratorul public al Capitalei, Lucian Judele a făcut un apel public către operatorii de salubritate, asociațiile de proprietari și administratorii de clădiri să curățe țurțurii.
„Regretăm tragicul incident care a avut loc astăzi, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe acoperișul unui bloc. Este momentul să acționăm cu responsabilitate. Fac apel la toți operatorii de salubritate, la asociațiile de proprietari, administratorii de clădiri și la locuitorii Capitalei să curățe țurțurii de la streșini, inclusiv de la clădirile abandonate din proximitate, și gheața de pe trotuarul din fața locuinței, înainte ca acestea să devină un pericol pentru trecători. Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate comună, iar printr-un efort colectiv putem evita alte evenimente nefericite”, a transmis Lucian Judele.
IGSU recomandă oamenilor atenție sporită
”În perioada asta ai voie să mergi cu nasul pe sus… dar nu din aroganță, ci ca să fii atent la bucățile de gheață care se pot desprinde de pe acoperișuri și fațade!
Evită să mergi prea aproape de clădiri!
Fii atent la zonele marcate ca periculoase!
𝗜̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗮̆𝗿𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘇𝗮̆𝗽𝗲𝘇𝗶𝗶, 𝗴𝗵𝗲𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝘁̦𝘂𝗿𝘁̦𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗳𝗶𝗿𝗺𝗲𝗶 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗼 𝗱𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗰𝗶𝘃𝗶𝗰𝗮̆, 𝗰𝗶 𝘀̦𝗶 𝗼 𝗼𝗯𝗹𝗶𝗴𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗮𝗹𝗮̆!
Un moment de neatenție poate avea consecințe grave! Protejează-te și ai grijă de cei din jur!”, este recomandarea făcută de IGSU.