Sună, într-adevăr, aberant, ca un film SF de duzină, produs în Rusia cu buget redus. Însă pelicula și-o ia peste bot de la viață și de această dată. Pentru că, pentru cine a uitat, de câteva duminici face ravagii prin biserici decizia sinodală de anul trecut, prin care conducătorii Bisericii Ortodoxe Române își propagau printre enoriași propria revelație administrativă: credincioșii ar trebui să voteze doar candidați care „apără valorile creștine, susțin familia tradițională, iubesc țara și respectă Biserica”. Adică, cu alte cuvinte, să pună ștampila acolo unde bat tobele AUR.
Circulara de anul trecut le picură-n minți ortodocșilor zece criterii elective cu miros de tămâie și iz de urnă electorală, redactată cu grijă de Sfântul Sinod. Nu-s chiar Tablele lui Moise, dar în România, se pare, sunt la fel de obligatorii, chiar dacă oficial vin cu titlu de recomandare. Documentul nu menționează explicit partidul sau candidatul, dar nici nu trebuie. Profilul ideal seamănă izbitor cu afișele electorale ale unor politicieni care se împărtășesc din Sfânta Rusie și postesc când vine vorba de Bruxelles.
E un paradox românesc delicios: aceeași Biserică ce predică separarea între cele lumești și cele sfinte își trimite, din ce în ce mai vocal, fiii duhovnicești spre cabinele de vot cu indicații prealabile. Nu te mai întrebi „Pe cine să aleg?”, ci „Pe cine ar binecuvânta Prea Fericitul?”, asta în timp ce Dumnezeu, rămas fără adeziune de partid și probabil confuz, încearcă să-și amintească dacă la Cina cea de Taină n-au fost cumva împărțiți și fluturași electorali.
Nu suntem naivi. Nici sfinți. Dar nici orbi. Ceea ce se întâmplă în prezent cu Biserica Ortodoxă Română și felul în care își insinuează influența asupra alegerilor, prin aceste „criterii” formulate cu finețea unui deget în ochi, nu mai e doar o problemă de etică. E o rană deschisă în trupul unei democrații oricum fragile.
BOR nu mai joacă rolul de păstor spiritual, ci acela de regizor ideologic. Sub pretextul apărării valorilor creștine, încearcă să redefinească patriotismul în cheia unui populism cu crucea la gât. În mod bizar, credința este deturnată și ambalată ca armă politică. Nu e vorba doar de Călin Georgescu sau George Simion. E vorba de ideea că poți face propagandă politică de la amvon, invocând Cerul pentru câștiguri pământești.
Dicolo de aceste metehne, însă, cel mai grav lucru este trădarea spirituală a propriilor enoriași. Milioane de români merg la biserică pentru rugăciune, pentru liniște, pentru sens. Nu pentru îndrumare electorală. Nu pentru a li se sugera subtil că există un singur candidat creștin, ortodox și, eventual, dac supraviețuitor, iluminat de mesianismul Estului. Cei care vin cu bucurie la Înviere sau se roagă la icoane nu își doresc o Biserică transformată în PR-ist de partid. O Biserică ce zâmbește binevoitor către politicieni notorii pentru aberații filmate, deliruri dacopate, scandaluri, injurii, manipulări și flirturi cu doctrine periculoase.
Oare când a devenit votul o formă de spovedanie ideologică? Și de ce trebuie votul nostru să se supună pastoralei? Dumnezeu, din câte știam, n-a candidat. Iisus nu s-a prezentat pe liste, iar Duhul Sfânt nu și-a făcut nicicând campanie pe TikTok-urile lui George & Georgescu.
În „recomandările” politicienilor cu stihar și felon nu-i vorba de credință. Ci de manipulare cu odor de tămâie. De un amvon transformat în tribună. De un vot care, speră ei, ar trebui să se nască din frică de păcat, și nu din exersarea liberei conștiinței.
Deci, ce urmează, Preafericite Părinte Daniel? Catehismul Electoral? Liturghia cu secțiune de exit-poll? O Sfântă Euharistie unde, în loc de „Luați, mâncați”, ni se spune „Luați, votați”? Prea Cuvioși și Înalt Prea Sfințiți Păstori ai Neamului Ortodox, ați uitat că Iisus n-a fost uns cu mir în secția de votare? Ați pierdut din vedere faptul că Fiul lui Dumnezeu a umblat printre vameși, și nu printre candidați?
Lăsați-ne urna să ne fie urnă și altarul altar. Ne închinăm, dar nu ne încolonăm. Iar pe Dumnezeu, lăsați-ni-l așa, cum l-am aflat. Fără carnet de partid. Nu pentru că n-ar avea opinii, ci pentru că, spre deosebire de noi, El încă mai crede în cel dintâi dar pe care ni l-a oferit. Liberul arbitru.
