Cu fiecare zi mai aproape de pușcărie, Igor Dodon, trompeta anti-româneacă a lui Putin, a făcut o nouă criză de isterie pe Facebook, anunțând în cel mai put stil stalinisto – bolșevic faptul că Maia Sandu, președintele democrat al Republicii Moldova, intenționează să predea țara României, pentru a fi târâtă în război împotriva Moscovei.
România, dușmanul de moarte al Moldovei în opinia lui Dodon
”Pentru a se menține cu orice scop la guvernare, Maia Sandu și curatorii săi transformă Republica Moldova într-un stat dictatorial, iar pentru a distrage atenția cetățenilor de la problemele sociale și economice, ei sunt gata să provoace și o confruntare militară pe teritoriul țării. Există tot mai multe semnale că guvernarea PAS pregătește mobilizarea cetățenilor și are intenția să se implice în acțiuni militare pe Nistru, la cererea și cu susținerea aliaților externi ai Maiei Sandu”, afirmă infractorul Dodon într-o postare delirantă pe contul său de socializare, anunțând că miza comportamentului politic al actualei guvernări democratice este ”să transforme Republica Moldova în parte activă a confruntării militare cu forțele rusești, ca apoi Chișinăul să justifice intervenția „prietenească” a unor trupe NATO din România și din alte țări occidentale, care vor trece Prutul”.
În aceeași notă dementă, Dodon pune în discuție și ”scenariul absorbției Republicii Moldova de către România”, caz în care, spune vuvuzeaua bolșevică a lui Putin, ”Republica Moldova va fi de facto trecută sub administrarea militară directă a Occidentului și va deveni poligon de război. Iar moldovenii vor deveni carne de tun în jocurile geopolitice ale străinilor”.
Morala indusă de mesajul aberant al lui Dodon este aceea că întreaga conducere actuală a Moldovei trebuie să rămână alături de Rusia și nu împotriva ei, pentru a nu păți ceea ce a pățit georgianul Mihail Saakașvili, cel care azi își ispășește condamnarea după ce ”a îndrăznit să se implice în conflictul armat cu Rusia din august 2008, atras fiind în jocurile geopolitice ale Occidentului”.