În urma articolului, doi dintre oamenii care apar în investigație și-au prezentat demisiile: Lazăr Neacșu a demisionat din PSD, din Consiliul General al Municipiului București și din Adunarea Națională Bisericească, iar preotul Aurel Mihai a demisionat din funcția de vicar al Arhiepiscopiei București.
„Prin sacrificarea acestor personaje, Biserica încearcă să minimalizeze implicarea Patriarhului Daniel și să bagatelizeze gravitatea faptelor prezentate în investigația Recorder, mutând atenția de la problema sistemică prezentată în materialul nostru: felul în care BOR administrează banii publici”, relatează Recorder, care promite că va urmări și va reveni cu detalii din această anchetă.
O parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei alocați numai pentru bisericile din București, de la Guvern și din bugetul Capitalei, în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel.
După mai multe încercări în care Biserica a refuzat să le răspundă la orice întrebare legată de felul în care administrează fondurile publice, jurnaliștii Recorder au decis să se infiltreze în interiorul sistemului folosind o identitate ascunsă.
La capătul a opt luni de documentare, Recorder a descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb.