Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus, în cadrul Adunării Generale a OMS, că medicul Cătălin Denciu a dat dovadă de curaj atunci când a sărit în foc pentru a-și salva pacienții după incendiul izbucnit la ATI, în Spitalul din Piatra Neamț, în 14 noiembrie 2020.
OMS l-a onorat pe medicul erou al României pentru „serviciul, sacrificiul și exemplul” pe care le-a dat.
„Îl vom onora cu un premiu pentru serviciul adus, sacrificiul și exemplu oferit. Acestea sunt doar câteva exemple, dar sunt milioane de povești despre curaj, suferință, disperare, lupte și triumf”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Șeful OMS a amintit și de alte cadre medicale care au dus lupte cumplite cu pandemia, în ultima perioadă.
Un incendiu violent a izbucnit, în 14 noiembrie 2020, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. 10 oameni au murit, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a sărit în foc să îşi salveze pacienţii şi a fost rănit grav, fiind transportat, pentru îngrijiri medicale, la un spital din Belgia.
Medicul Cătălin Denciu a fost declarat „Eroul Anului 2020” în Belgia, a anunţat, la începutul lunii aprilie 2021, directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, în timpul unei vizite la Palatul Cotroceni.