UPDATE: Copilul în vârstă de 3 ani a fost găsit după 24 de ore. Din fericire, micuțul nu are probleme de sănătate.
Un copil de 3 ani dispărut luni seara din fața casei, în județul Covasna, este căutat de zeci de forțe de ordine și voluntari.
Polițiștii au fost sesizați luni seara că Vasile Bogdan Coșcodar, în vârstă de 3 ani, din comuna Vâlcele, sat Hetea, a dispărut din fața casei sale și este de negăsit.
Pe parcursul nopții, polițiști, jandarmi, pompieri din județele Covasna și Brașov, salvamontiști, cu sprijinul voluntarilor și personalului silvic, l-au căutat pe copil în localitatea Hetea și în pădure, fără să-l găsească.
Au fost folosite camere cu termo-viziune, autospeciale de teren și câini de urmă. Cei care dețin informații care pot duce la găsirea copilului sunt rugați să sune la 112.
Semnalmente: înălțime 0,56 m, greutate aproximativ 15 kg, păr șaten închis, lungime scurtă, ochi căprui, prezintă la piciorul stâng o urmă de arsură de aproximativ 2 cm.
Copilul era îmbrăcat în pantaloni din material textil de culoare albă, bluză cu mânecă lungă de culoare albă, cizme de culoare verde. Poliția precizează că nu există fotografii cu copilul.