Aceștia părăsiseră România la scurt timp după bătaia din benzinărie, iar când au revenit, au fost luaţi direct de pe Aeroportul Otopeni, duşi la audieri şi apoi reţinuţi sub acuzaţia de tentativă de omor,
În noaptea de 18 spre 19 august 2022, într-o benzinărie din Piteşti, Dani Mocanu, împreună cu fratele său, Nando Mocanu şi alţi indivizi, au început să lovească un bărbat cu pumnii, picioarele şi niște bucăţi de scândură.
Martorii au sunat la 112, însă poliţiştii care au ajuns la faţa locului nu i-au găsit nici pe agresori, nici pe victimă.
Bărbatul lovit a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe.
Bătaia a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale benzinăriei, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.
Ulterior au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor, având în vedere rănile suferite de bărbatul care a fost atacat de Dani Mocanu şi prietenii săi.
Anul trecut, manelistul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare, acuzat fiind că, într-un videoclip, a incitat la ură împotriva femeilor.