Dana Roba a trecut printr-un adevărat coșmar în urmă cu o lună, atunci când soțul ei a lovit-o în nenumărate rânduri cu un ciocan în cap. Vedeta a fost la un pas de a-și pierde viața, iar după 9 ore de operație pe creier, medicii nu îi dădeau foarte multe șanse de supraviețuire. Ca printr-un miracol, make-up artista a reușit să rămână puternică, iar astăzi se află în propria ei locuință, departe de orice pericol.
Dana Roba a fost externată din spital după 24 de zile în care s-a luptat între viață și moarte. Vedeta s-a întors în locuința în care soțul ei a lovit-o cu bestialitate și și-a strâns din nou în brațe cele două fetițe, care au fost martore la toată scena de groază trăită de mama lor. Cu toate că se află în afara oricărui pericol, Dana Roba se luptă cu semnele violenței, iar în aceste clipe nu își poate folosi mâinile, deci implicit, nu poate munci.
Make-up artista a postat de mai multe ori pe Instagram contul ei bancar, pentru ca fanii să îi doneze bani pentru operații și pentru creșterea celor două fetițe. În acest context, oamenii s-au împărțit în două tabere: pe de o parte sunt cei care i-au trimis sume considerabile vedetei, iar pe de cealaltă parte sunt cei care o critică pentru faptul că cere bani pe internet.
Printre comentariile negative primite de vedetă se numără și: „Să-ți dea bani cine te-a lovit” // „Nu ești singura care a pățit asta, dar ești singura care cere bani” // „Nu ți-e rușine? Tu ai bani!” // „Urât caracter să ceri bani de la oameni”
Atunci când a citit mesajele în care este acuzată de cerșetorie, Dana Roba a ieșit public cu un mesaj în care a justificat motivul pentru care și-a postat contul bancar:
”Am primit câteva mesaje de la câteva conturi false. În primul rând vreau să vă spun că cine dă lui își dă, așa scrie în Biblie. Eu nu milogesc niciun ban la nimeni. Doar pot să spun că sunt într-o stare critică și că nu pot să mă mișc cu mâinile mele, nu pot să mă duc la muncă și am doi copii de crescut.
Dacă sunt oameni cu suflet mare, la care le pune Dumnezeu pe inimă să mă ajute cu un bănuț, eu le mulțumesc din suflet. Nu creșesc la nimeni nimic, dar trauma prin care eu am trecut nu îi doresc nimănui să treacă. Nu ai voie să scrii un astfel de mesaj.”, a spus Dana Roba pe Instagram.