Rămasă și anul acesta pe inventarul oficial al lui Dragnea, Irina Tănase pare să fi prins rând la vulcanizare, pentru schimbarea silicoanelor de vară cu cele de iarnă – primăvară, înainte ca Tăriceanu să apuce să-şi bage în faţă cea de a cincea şoţie. Cel puţin asta rezultă din imaginea de mai jos şi din zvonurile împrăştiate de gurile rele, potrivit cărora, deloc întâmplător, operaţiunea s-ar fi petrecut între Moș Niculaie și Crăciun, adică în perioada zilelor internaționale ale îndrăgostitelor de averile celor vârstnici.
Una peste alta, un lucru devine cert: între a fi caftită de protestanţi în Piaţa Victoriei, ieşind apoi din spital cu airbagurile activate (cazul jandarmeriţei Ştefania) şi a fi iubită în Kiseleff, ieşind apoi cu pieptu-n faţă din Palatul Parlamentului (cazul secretarei Irina), e o mare diferenţă…