Oficialii IPJ anunță faptul că, în cursul zilei de miercuri, polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au pus în aplicare trei mandate de aducere. Acestea fuseseră emise pe numele unor persoane din Ialomița, cu vârste între 29 și 36 de ani, bănuite de spălare a banilor, înşelăciune, fraudă informatică și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2020, în calitate de contabil, o femeie, de 36 de ani, ar fi prejudiciat două societăți comerciale, prin transferarea în mod fraudulos a aproximativ 1.000.000 de euro, prin falsificarea unor date bancare în sisteme informatice.
Banii ar fi fost transferați în conturile proprii ale femeii și în conturile mai multor persoane fizice și societăți comerciale. Pentru disimularea adevăratei proveniențe a sumelor de bani, cele trei persoane bănuite ar fi achiziționat imobile și autoturisme”, se menționează în comunicat.
E important de precizat faptul că s-a aflat și că deja s-a reușit recuperarea a circa 40% din prejudiciul constatat în acest caz.
În urma deciziei procurorului de caz, contabila în vârstă de 36 de ani ajunge sub control judiciar. Cercetările nu se opresc, însă, aici, ci vor fi continuate, ”pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și recuperarea prejudiciului cauzat”.