La a patra înfățișare pe faza de pronunțare, Constantin Sava, primarul Urziceniului, a fosta achitat de către judecătorii Curții de Apel București în dosarul pentru care fusese trimis în judecată, în 2016, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Astfel, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, instanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr.140/F din data 08 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Penală în Dosarul nr.1753/98/2016. În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, judecătorii au admis apelul declarat de inculpatul Constantin Sava împotriva Sentinţei penale nr.140/F din data 08 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Penală în Dosarul nr.1753/98/2016, au desființat, în parte, sentinţa penală apelată, numai cu privire la acest inculpat şi, în fond, rejudecând, în temeiul art. 396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, au decis, cu titlu de sentință definitivă, achitarea inculpatului Constantin Sava pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art.47 din Codul penal raportat la art.297 alin.1 din Codul penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal.
Curtea de Apel a menținut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în data de 8 noiembrie 2017 Tribunalul Ialomița achitându-l atât pe Constantin Sava cât și pe Maria Irimie, şefa Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Urziceni.
În urmă cu aproape doi ani, în data de 2 septembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție dispuseseră trimiterea în judecată sub control judiciar, a primarului municipiului Urziceni, în sarcina căruia se reținea săvârșirea a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și, de asemenea, trimiterea în judecată în stare de libertate a Mariei Irimia, director executiv la Direcția Impozite și Taxe Locale – Primăria municipiului Urziceni, în sarcina căreia se reținuse săvârșirea tot a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că, ”în datele de 04 iunie 2014 și 06 ianuarie 2015, inculpatul Sava Constantin, în calitate de primar al municipiului Urziceni, a determinat-o pe inculpata Irimie Măria, să dispună ridicarea popririi instituite asupra conturilor bancare ale unei societăți comerciale, pentru sumele de 50.539,52 lei, respectiv 102.919,13 lei, fără ca societatea comercială să îndeplinească condițiile legale privind suspendarea sau încetarea executării silite. În această modalitate, inculpatul Sava Constantin a produs un prejudiciu primăriei municipiului Urziceni în sumele menționate anterior și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale municipiului Urziceni.”