Connect-R nu a rămas indiferent și a avut un punct de vedere, la fel cum se întâmplase și în cazul Părintelui Visarion Alexa.
Artistul a realizat un clip video pe care l-a postat pe rețelele de socializare și a contestat vehement gestul preotului, după ce imaginile în care acesta lovește două femei au devenit virale.
Connect-R, mesaj pentru Părintele Calistrat
Connect-R a fost și mai tare deranjat de susținerea pe care părintele a primit-o ulterior, în ciuda faptului că gestul său este unul reproababil.
”Nu aveam de gând să fac acest filmuleț, ce m-a provocat au fost părerile multor români care se pare că au o conștiință moartă, ca să zic așa. Am tot văzut într-o pioșenie din asta ”vai nu trebuie judecat Părintele, alea erau niște nenorocite”. Din start vă spun, dacă era mama în locui femeii respective, nu știu cum aș fi reacționat. Dacă era mama voastră, sora voastră acolo, cum ați fi reacționat oare?”, a spus Connect-R, pe pagina sa de Facebook.
”Toți suntem supuși greșelii, toți putem avea reacții urâte la un astfel de context, la o astfel de întâmplare. Nu asta este de judecat. Ceea ce este de judecat, este ce s-a întâmplat după. Am văzut un interviu cu Părintele în care a fost întrebat: ”Aveți vreun regret?”, iar Părintele a spus foarte lucid: ”Nu, bătaia e ruptă din rai!”.
Aici este problema, acest duh al mândriei care nu i-a dat voie nici măcar să recunoască că a greșit, aici este problema. Mai mult, Părintele a și mințit, spunând că i-a dat cu palma peste umăr. Nu, Părinte, am văzut exact ce s-a întâmplat. Suntem bărbați, ne-am mai bătut și noi, am luat și bătaie. Ați dat cu podul palmei pe la spate și sunteți o matahală de om. Dacă Părintele Calistrat își cerea scuze după și regreta, toată lumea îl iubea la fel cum îl iubeau înainte”, a adăugat Connect-R, deranjat de modul în care părintele s-a comportat după cele întâmplate.