Pe 15 decembrie 2022, România a depus a doua cerere de plată, pentru 51 de jaloane și ținte. Comisia a adoptat o evaluare preliminară pozitivă a tuturor etapelor, cu excepția a două, în septembrie 2023. Jaloanele 129 și 133, referitoare la investițiile în energie, nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător, ceea ce a dus la o suspendare de 53,4 milioane euro, a precizat Comisia Europeană.
Explicațiile Comisiei Europene
„După ce România a furnizat informații suplimentare și a făcut progrese cu privire la aceste etape, Comisia a deblocat acum o sumă brută de 42,59 milioane EUR. Aceasta include 17,78 milioane euro aferente jalonului 133, care a fost atins pe deplin, și 24,8 milioane EUR aferente jalonului 129, în care au fost recunoscute progrese, deși obiectivul de referință nu este încă considerat îndeplinit în mod satisfăcător”, a transmis Comisia.
„Plata către România este de 37,05 milioane de euro, după deducerea prefinanțării. În paralel, din cauza nerespectării în totalitate a jalonului 129, Comisia a redus suma totală a împrumutului disponibil României cu 10,77 milioane EUR”, a mai arătat Comisia Europeană.
Până în prezent, România a primit un total de 9,4 miliarde de euro, din cele 28,53 miliarde de euro alocate planului de redresare și reziliență al României.
Jalonul 129 a vizat investiții în capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW, iar Jalonul 133 a vizat investiții în cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată.