“Am toată admirația pentru Patriarhul României. Mizerie și nesimțire varsă ‘jurnaliștii’ peste acest om care lasă ceva României. Îl respect profund pentru atitudinea creștină pe care o are. Tace și iartă.
Cum aș putea să-i cred pe ‘jurnaliști’ când omul acesta pe pământul moștenit de la părinții trupești ridica o mănăstire ?! Chiar și casa părinteasca a donat-o Bisericii. Ce nevoie are să adune ceva pentru sine de vreme ce a făcut acest gest suprem?! O logica tâmpa să vorbești mizerabil despre un astfel de om.
Când, imediat după Colectiv, într-una din dimineți, m-a sunat personal și mi-a transmis că a donat 10 000 euro, în contul parohiei, pentru grădiniță pe care o construim cu greu în curtea bisericii?!
Îl admir profund pentru tenacitate și pentru conștiință pe care o are că trebuie să împlinească un testament al romanilor de pretutindeni. Are toată dragostea, susținerea filiala din parte mea și a parohiei pe care o slujesc și a tuturor celor care iubesc Biserica și pe Dumnezeu”, a scris Visarion Alexa pe Facebook.
Visarion Alexa este preot la Parohia Pogorârea Duhului Sfanț și Sf. Nicolae – Militari din Capitala.
Alexa a distribuit apoi și o postare în care se susținea că și la Arena Națională s-au făcut afaceri dubioase, însă „nu s-au mai rasculat progreseii”.
Clanul Marelui Alb – Investigație Recorder
Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcționare rămân în mare parte necunoscute pentru muritorii de rând și pentru instituțiile de control ale statului.
Asta deși o parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei primiți numai de la Guvern și din bugetul Capitalei în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel.
După opt luni de documentare, Recorder a descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o mega-afacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb.