Infecțiile urinare

Infectiile tractului urinar (ITU) sunt cauzate de proliferarea anormală a agenţilor patogeni în aparatul urinar (căi urinare, ţesut interstiţial, parenchim renal).

Infecţiile urinare ocupă locul doi după cele respiratorii, se întâlnesc la orice vârstă, în primele decade predomină la femei din cauza uretrei anterioare scurte, activităţii sexuale şi sarcinei, apoi incidenţa acestora creşte, progresiv cu vârsta.

Infecțiile urinare se pot localiza la nivelul:

• căilor urinare inferioare (vezica şi uretere): cistita, pielita şi pielocistita
• căilor urinare superioare (bazinet şi calice), ţesutului interstiţial şi parenchimului renal: pielonefrite (acute şi cronice)

Infecţia tractului urinar cel mai frecvent este determinată de germenii Gram negativi de origine intestinală. Predomină E.coli cu o pondere de 85-90%.

Căile de infectare:

– Ascendentă (urogenă) – cel mai des întâlnită

– Hematogenă

– Limfogenă

– Directă (inocularea directă a germenilor – cateterizări, manevre endourologice)

Factorii favorizanţi

1. Staza urinară

2. Tulburările dinamice (hipotonie, reflux vezico-ureteral), vezica neurologică (neuropatia diabetica, polinevrita, tabes, accident vascular cerebral).

3. Manevrele urologice instrumentale (cateterism explorator sau terapeutic) intervin prin traumatismul local, şi vehicularea germenilor.

4. Tulburări metabolice: diabetul zaharat (IU este favorizată de glicozurie), acidoza metabolică şi neuropatía diabetică, hjperuricemia hiprecaliemia, hipocaliemia.

5. Abuzul de medicamente: fenacetină, corticosteroizi şi imimodepresive (scad puterea de apărare locală), opiaccele (produc pareza căilor urinare)

 6. Alte afecţiuni: afectiunile biliare, constipatia, colita, hemoroizii, diabetul zaharat, tulburările în evacuarea urinei, refluxurile uretro-vezical, vezico-uretral, consumul redus de lichide, urinatul rar, metroanexita, menopauza, infecțiile genitale, sarcina, igiena intimă incorectă.

Cistita este o infecție destul de comună a tractului urinar inferior, caracterizată printr-o inflamație a vezicii urinare, în mod specific a peretelui acesteia. Cu toate că, în mod normal, cistita nu este o afecțiune gravă, aceasta poate fi incomodă și poate să conducă la complicații dacă nu este tratată.

Cistita este cea mai frecventă infecție a tractului urinar, respectiv a vezicii urinare, locul în care este stocată urina, alte infecții implicând uretra (uretrita) sau rinichii (pielonefrita).

Etiologie

Bacteriile obişnuite incriminate în apariția cistitei sunt Escherichia coli, Staphylococcus saprophyticus şi Proteus mirabilis, iar sursa este deseori tractul gastrointestinal. Bacteriile se fixează de mucoasa vezicii urinare, folosind structuri filiforme, fapt ce determină iritarea și inflamația zonei.

Cistita afectează persoane de ambele sexe. De obicei, femeile sunt cele mai afectate deoarece uretra lor este mai scurtă (circa 3 cm) decât la bărbați, ceea ce facilitează transferul bacteriilor către vezica urinară și, în plus, vecinătatea uretrei și a deschiderilor vaginului și anusului favorizează distribuția bacteriilor între acestea.

Tipuri

În funcție de leziunile pe care le formează pe suprafața vezicii urinare, cistitele sunt împărțite în două forme: acută și cronică.

Cistita acută care determină îngroșarea peretelui vezicii urinare și apoi formează leziuni ulcerative. Cistita acută poate fi identificată prin hematii și agenți microbieni.

Cistita cronică apare în urma cronicizării leziunilor determinate de forma acută. Apare ca urmare a administrării unor tratamente inadecvate, dar și din cauza recidivelor dese.

Cauze și factori de risc

Principala cauză a cistitei o reprezintă pătrunderea și multiplicarea rapidă în vezica urinară a bacteriei E.coli, care trăiește în mod normal în colon. Cistita poate fi declanșată și de anumite medicamente sau poate fi o complicație a diabetului, a bolilor de rinichi sau a unei prostate mărite. Oricine riscă să facă cistită, însă afecțiunea este mult mai frecventă la femei.

Cele mai predispuse la cistită sunt femeile active sexual, cele însărcinate, cele aflate la menopauză și cele care folosesc diafragme și spermicide.

Factori favorizanți:

• Anatomici: uretra femenină scurtă și apropierea anatomică de zona vulvovaginală
• Hormonali: menopauza
• Traumatisme predispozante: contact sexual (cistită din luna de miere), leziuni chimice a mucoasei, lenjerie intimă inadecvată
• Psihogeni: stres
• Radioterapie și chimioterapie

Respectarea mediului vaginal reprezintă o condiție indispensabilă în cadrul unui proces de prevenire a infecțiilor urinare. Anumite obiceiuri comportamentale care privesc stilul de viață sunt considerate principalii factori de risc responsabili de apariţia cistitei și de creșterea șanselor de recidivă și reinfectare.

Alte cauze ale cistitei pot fi:

• prezența pietrelor la rinichi sau mărirea prostatei, care pot determina un blocaj în fluxul de urină;
• prezența unui cateter urinar;
• utilizarea diafragmei contraceptive, în cazul femeilor active sexual;
• sexul frecvent și/sau violent, care crește șansele de deteriorare fizică sau vânătăi și probabilitatea de apariție a cistitei (cistita din luna de miere);
• reducerea secreției de mucus și subțierea mucoasei, în cazul femeilor aflate la menopauză
• igiena precară, sexul neprotejat
• utilizarea tampoanelor vaginale în timpul menstruației
• utilizarea unor săpunuri non-specifice
• utilizarea spermicidelor
• alimentaţie nesănătoasă
• tratamentul nespecific cu antibiotice

Simptome

• Dificultate la urinare, urina fiind eliminată prin picurare
• Durere și arsuri la urinare care persistă chiar și după terminarea micţiunii
• Durere suprapubiană însoțită de senzaţia negolirii complete a vezicii
• Nevoie constantă de a urina
• Nicturie (micțiuni în timpul nopții)
• Incontinență urinară (pierdere involuntară de urină)
• Enurezis nocturn (incontinenţa urinară în timpul nopţii)
• Uneori prezenţa sângelui în urină
• Urină tulbure, închisă la culoare, urât mirositoare
• Durere suprapubiană sau în partea de jos a spatelui

Diagnostic

Există situaţii când cistita poate fi asimptomatică, fiind identificată în urmă unei uroculturi pozitive. Acesta situaţie este întâlnită mai frecvent la persoanele în vârstă.

Diagnosticul de cistită se poate pune şi pe baza anamnezei şi a semnelor clinice. Urocultura este utilizată pentru identificarea bacteriei incriminate de apariţia infecţiei urinare. Se poate face o antibiogramă pentru a alege tratamentul ţintit împotriva bacteriei declanșatoare. Medicul poate efectua în plus o cistoscopie sau un test imagistic. Testele imagistice nu sunt de obicei necesare, dar pot ajuta la diagnosticarea unei cistite. Radiografiile sau ecografiile ajută la excluderea unor cauze ale cistitei, cum ar fi o tumoare.

Urocultura – modalitate de recoltare

• Se recomandă ca recoltarea urinii pentru urocultură să se efectueze înainte de începerea unui tratament cu antibiotic. Dacă recoltarea se realizează sub tratament antibiotic vă rugăm să precizați antibioticul utilizat
• Pentru verificarea eficacității terapiei cu antibiotic, urina se va colecta după minim 5 zile de la ultima doză administrată.
• Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun, apoi ştergeţi-vă cu un prosop curat.
• Curăţaţi zona genitală (vulva la femei, glandul la bărbaţi), în special în jurul orificiului uretral cu apă şi săpun.
• Clătiţi bine dar nu ştergeţi
• Deschideţi recipientul fără să atingeţi interiorul acestuia şi al capacului.
• Aşezaţi capacul cu interiorul în sus
• Eliberaţi primele picături de urină în toaletă
• Colectaţi 10-20 mL de urină în recipient
• Aveţi grijă ca recipientul să nu atingă corpul dumneavoastră
• Puneţi capacul recipientului, asiguraţi-vă că nu curge şi predaţi-l pentru a fi examinat
• Se aduce imediat la laborator, dacă nu este posibil, se pune la frigider.

Tratament

Tratarea corespunzătoare a cistitei încă de la primul episod poate opri ciclul vicios de recidivă. În aceste cazuri, urocultura arată adesea că microorganismul nu a fost complet eradicat sau că a avut loc o nouă infecție de care este responsabil un alt agent patogen. 

Tratamentul constă în antibiotice, prescrise în funcție de bacteriile depistate în urma analizelor. Antibioticul va fi însoțit de antiinflamatoare și eventual suplimente naturale care să favorizeze eliminarea bacteriilor. 

Dacă antibioticele nu va ajută, consultați din nou medicul. Antibioticele utilizate frecvent pentru cistita bacteriană sunt nitrofurantoina, trimetoprim-sulfametoxazolul, amoxicilina, cefalosporinele, ciprofloxacina si levofloxacina. Tratamentul simptomatic poate să includă analgezice, antispastice sau antiinflamatoare.

Prevenție

• Nu se amână urinarea
• După mersul la toaletă, ștergerea zonei se face din faţă către spate, pentru a minimiza transferul bacteriilor de la intestin în vagin şi uretră.
• Pentru igiena zonei se folosesc săpunuri cu pH neutru, nu parfumate; nu se utilizează pudra de talc sau deodorant în jurul zonei genitale.
• Evitarea igienei prea intense în zona perineală/genitală, care dacă se face cu apă sub presiune, la duș, poate împinge germenii pe uretră, în sus, în vezică.
• Se va menține glicemia sub control, în cazul diabetului zaharat
• Consumul de lichide și urinarea de mai multe ori pe zi
• Reducerea numărului de germeni din zona perineului, anusului, vaginului, mai ales E. Coli
• Tratarea constipației – se elimină un număr mult mai mare de germeni care colonizează apoi zona perineală și perianală de unde pot ascensiona pe uretra în vezica urinară.
• Evitarea lenjeriei strâmte și sintetice, deoarece favorizează înmulțirea germenilor din zona perineală.
• Se recomandă golirea completă a vezicii la urinare.
• Micțiunea după actul sexual este o măsură importantă de prevenție
• Lubrifierea în mod adecvat în timpul actului sexual va scădea iritația uretrală