O propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/202 privind sistemul public de pensii încearcă să repare această problemă, astfel încât să nu scadă puterea de cumpărare.
Noua lege a pensiilor, deja intrată în vigoare, prevede că în cazul în care, în urma procesului de recalculare, rezultă un cuantum al pensiei mai mare se va plăti acesta.
Aceeași lege prevede că, în cazul în care în urma recalculării pensiei va rezulta o sumă mai mică, se va plăti pensia aflată în plată anterior, adică în luna august, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării punctului de referință, stabilit în prezent la 81 de lei.
În nota de fundamentare a inițiativei legislative se precizează că noua lege a pensiilor „conduce la creșterea pensiilor unor persoane și la scăderea pensiilor altor persoane”.
„Chiar dacă art. 144 alin. (6) stabilește că pensiile aflate în plată nu scad, în mod real acestea vor scădea deoarece nefiind indexate cu rata inflației, efectui inflației le va eroda puterea de cumpărare. Cei aflați în situația prevăzută la art. 144 alin. (6) nu se află în nicio culpă și nu există niciun motiv legitim ca pensiile acestora să scadă prin efectul inflației”, se arată în documentul citat.
Astfel, inițiatorii propun modificarea art.144 alin. (6) pentru indexarea acestor pensii cu rata inflației, exclusiv pentru păstrarea puterii de cumpărare:
„(6) În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit aflat în plată anterior recalculării, vaioare care se indexează la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât aceasta ca urmare a majorării valorii punctului de referință”.
Practic, în luna ianuarie a fiecărui an, va exista o indexare generală a pensiilor, ca regulă, cât și una specială, de menținere a puterii de cumpărare, pentru pensiile aflate în plată ai căror beneficiari sunt dezavantajați de noua lege a pensiilor.
Amintim că la jumătatea lunii trecute, Ministerul Muncii a anunțat că nu toate pensiile aflate în plată vor fi majorate de la 1 septembrie, 803.433 de pensionari urmând să încaseze aceeași pensie ca în prezent.
Ministerul a explicat că în cazul a 84.176 de pensii a rezultat aceeași valoare în urma recalculării, iar pentru 719.257 a reieșit o valoare mai mică.