Sub protecția anonimatului, foști sau actuali angajați au declarat următoarele venituri nete pe platforma undelucrăm.ro:
Salarii la Kaufland
Astel, un casier Kaufland câştiga în 2022 circa 3.200 de lei, un şef de raion mărfuri alimentare/nealimentare avea un salariu între 3.300 – 6.800 de lei, în funţie de experienţă, iar un manager magazin – 6.000 de lei.
Pe de altă parte, salariul unui manager raion ajungea la 2.800 de lei, al unui casier principal trezor la 2.000, iar în achiziţii se câştiga un salariu de 2.600 de lei.
Kaufland este între cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări. În România, Kaufland are 148.000 de angajați și o rețea de 167 de magazine.
Salarii la Carrefour
În ceea ce priveşte retailerul francez Carrefour, salariul unui casier comercial ajungea la 1.820 de lei în 2022, al unui coordonator de depozit la 2.100 lei, manager raion – 2.810 lei, specialist achizitii Carrefour – 3.250 de lei, iar un casier principal trezor 1.340 lei.
În anul fiscal 2022, vânzările grupului Carrefour au crescut cu peste opt procente în termeni comparabili și cu 10,9% în trimestrul patru.
Salarii la Cora
Lanțul de hipermarketuri Cora s-a dezvoltat mult în ultima perioadă de timp. Astfel, La Cora, un şef receptie marfa câştiga, în 2022, un salariu de circa 3.500 de lei, un manager raion – 2.700 de lei, iar un casier încasator – 2.500 de lei.
Salariul unui vânzător Cora ajungea, în 2022, la 1.580 de lei, al unui casier șef la 2.550 lei, iar al unui asistent achizitii la 3.300 de lei.
Salarii la Auchan
Auchan este primul mare lanț de magazine din România care a anunţat, în cursul acestei săptămâni, renunțarea la casieri. Clienții își vor plăti singuri cumpărăturile prin intermediul caselor de marcat de tip self service.
Potrivit unui comunicat al companiei, prin implementarea noului tip de plăți vor fi eliminate cozile formate la casele de marcat clasice.
Conform sursei citate, casierii nu vor fi concediați, ci vor deveni consilieri pentru clienții care întâmpină greutăți la plata cumpărăturilor prin intermediul caselor de marcat independente.
În 2022, un casier încasator Auchan câştiga 1.750 de lei, iar un casier principal trezor – 1.800 de lei. Pe de altă parte, salariul unui manager Auchan ajungea la 3.000 de lei, al unui vânzător la 3.000 de lei, asistent achiziţii – 2.800de lei, manager raion – 3.000 de lei.