Taxa se aplică de la 1 august doar pentru suma care depășește acest prag, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Printre principalele măsuri de austeritate anunțate miercuri, 2 iulie, de Ilie Bolojan, a fost și introducerea unei contribuții de 10% pentru sănătate (CASS). Totodată, premierul a anunțat că, în 2026, pensiile nu vor mai fi mărite.
„A fost o majorare foarte mare în 2024, de peste 20% în cazul salariilor, de peste 30% în cadrul pensiilor, pe care nu o mai putem suporta ca nivel de indexare. Această măsură va fi exclusiv pentru anul viitor”, a declarat Bolojan.
În ceea ce privește introducerea CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, premierul a explicat cum se va aplica această măsură.
„La Casa Națională de Sănătate avem puțin peste 6 milioane de contributori și avem peste 16 milioane de beneficiari și practic nu avem cum la aceste dezechilibre totale să asigurăm salarizare bună în sănătate, condiții foarte bune pentru pacienți, investiții importante. Prin urmare, măsurile propuse urmăresc creșterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcții: aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la pensiile mari, de peste 3.000 de lei și eliminarea unor excepții, în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili și măcar jumătate, nu o treime din beneficiari să contribuie la acest lucru”, a declarat premierul la Antena 3.
Ilie Bolojan a oferit un calcul simplu pentru a clarifica modul de aplicare. „La o pensie de 4.000 de lei se va plăti 10% pe diferenţa dintre 3.000 şi 4.000, adică 100 de lei”, a spus acesta.
Diferența se aplică progresiv, astfel că cei care au pensii de sub 3.000 de lei nu vor fi afectați deloc, iar cei cu pensii mai mari vor plăti exact 10% din suma care depășește acest prag.
Sunt 1,7 milioane de pensionari care au lunar pensii de peste 3.000 de lei, din datele de la Casa Naţională de Pensii, aferente lunii mai 2025.
Cât pierd lunar pensionarii după aplicarea CASS:
Astfel, la o pensie de 3.100 de lei, CASS va fi de 10 lei. Alte exemple:
Pensie 3.500 lei, CASS: 50 de lei;
Pensie 4.000 lei, CASS: 100 de lei;
Pensie 4.500 lei, CASS: 150 de lei;
Pensie 5.000 lei, CASS: 200 de lei
Pensie 6.000 lei, CASS: 300 de lei.