Lucian Iordănescu, un paraspiholog care a apărut deseori la Antena 3, a fost reținut de procurori, fiind acuzat de șantaj și violarea vieții private. Citește mai mult
România va ajunge în „scenariul apocaliptic” în care va trebui să stingem lumina, dacă nu construim urgent noi centrale de producere a electricităţii din surse nepoluante, a afirmat, joi, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica. Citește mai mult
Medicul stomatolog din Italia care a încercat să se vaccineze anti-COVID într-un braț fals din silicon spune că între timp și-a făcut vaccinul și că acesta este „cea mai bună armă împotriva acestei boli groaznice”. El a explicat și de ce a mers cu brațul fals la centrul de vaccinare Citește mai mult
Directorul Spitalului Colentina, Victor Cauni, spune că există suspiciuni că zeci de pacienți COVID internați în unitatea medicală pe care o conduce, ar fi avut certificate false de vaccinare. Citește mai mult
Procurorii DNA au primit expertiza în cazul bijuteriilor și diamantelor ridicate în dosarul de corupție al fostului primar din Sectorul 1 al Capitalei, Daniel Tudorache. Potrivit analizei, acestea sunt autentice și valorează aproximativ 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Citește mai mult
Starea de alertă în România este prelungită cu încă 30 de zile, începând de joi, când intră în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții. Masca nu mai e obligatorie în spațiul deschis și accesul este permis la mall și persoanelor nevaccinate, dacă au test negativ. Citește mai mult
Unul dintre cei mai destoinici patrupezi din Ialomiţa a ieşit la pensie. Ped, un ciobănesc german superb, în vârstă de 9 ani, a luat parte la sute de misiuni alături de jandarmi. Citește mai mult
O captură impresionantă de petarde, pocnitori şi artificii a fost făcută în Ialomiţa. În urma a două descinderi, poliţiştii au confiscat 4,5 tone de materiale pirotehnice deţinute ilegal. Citește mai mult
Un bărbat care a evadat din Penitenciarul Găeşti în urmă cu două săptămâni a fost prins, miercuri, de poliţiştii din Ialomiţa, în localitatea Căzăneşti, unde se ascundea în locuinţa unor rude ale sale. Citește mai mult
Eficiența vaccinurilor scade în fața noii variante Omicron. Asta arată primele două studii realizate în Africa de Sud și Suedia, pe această tulpină. Citește mai mult
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a prezentat miercuri seara principiile care vor sta la baza introducerii obligativităţii certificatului Covid: creştere de 3 săptămâni cu un indice de 1,5. Citește mai mult
Niciun magistrat de la Tribunalul Botoșani nu vrea să judece dosarul polițiștilor de la Serviciul Rutier, trimiși recent în judecată de DNA Suceava pentru luare de mită. În aceste condiții, dosarul a fost transferat la Tribunalul Suceava, iar procesul va începe în curând. Citește mai mult
Familia unei paciente internate la Spitalul Județean din Târgu Jiu susține că a găsit-o pe femeie cu un picior rupt și plină de vânătăi în urma spitalizării. Citește mai mult
Rafael Mirchou, medic internist de origine română stabilit în Las Vegas, unde are o clinică privată, afirmă că a tratat până acum peste 800 de pacienți COVID folosind, în cele mai multe cazuri, un mix special de medicamente. Citește mai mult
Chiar în ziua de Sfântul Nicolae, o femeie a fost bătută de fostul concubin. Victima a alertat autorităţile, iar pe numele agresorului, care a lovit-o cu o ţeavă din plastic, a fost emis un ordin de protecţie provizorie. Citește mai mult
5 persoane, șefe a 5 creșe din Ploiești, dar și angajați ai unităților respective, au fost reținute, după ce procurorii au descoperit că primeau sau dădeau mită și furau din mâncarea copiilor. Citește mai mult
Înainte de a-și lua propria viață, un bărbat din Germania și-a omorât soția și cei trei copii, din cauză că se temea că autoritățile îi vor lua copiii atunci când urmau să descopere că a falsificat certificatul verde al soției, Citește mai mult