Un căpitan al Armatei Române l-a întâlnit duminică, 17 iulie, pe celebrul actor Tom Cruise la cel mai mare show aviatic militar din lume, care a avut loc în Marea Britanie. Citește mai mult
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care ispăşeşte o condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute, a anunţat, într-un mesaj postat duminică pe Facebook, că are cancer cu metastaze şi că vrea întreruperea executării pedepsei pentru a începe demersurile medicale fie în ţară, fie în străinătate. Citește mai mult
Refuzul Ucrainei şi al statelor membre NATO de a recunoaşte autoritatea Moscovei asupra Peninsulei Crimeea reprezintă o ”ameninţare sistemică” pentru Rusia, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev Citește mai mult
După 10 ani de la sustragerea unui miliard de dolari din sistemul bancar din Republica Moldova, și spălarea a peste 20 de miliarde de dolari prin intermediul băncilor moldovenești, cu implicarea unor judecători, sub ochii organelor de drept, în lipsa unor mecanisme de supraveghere robuste, principalii autori ai acestor scheme frauduloase continuă să se afle la libertate. Citește mai mult
Procurorul european Laura Cotruța Kövesi, aflată la Chișinău săptămâna aceasta, spune ce măsuri ar întreprinde ea dacă ar fi șefa Procuraturii Anticorupție în Republica Moldova: „Mai întâi aș aduna toți procurorii ca să vad ce dosare sunt în gestiunea lor, le-aș segrega pe cele mai importante și aș crea o hartă a dosarelor de corupție asupra cărora trebuie să se lucreze prioritar”. Citește mai mult
Cel mai plătit loc de muncă vacant (cu un salariu de 40.000 de lei) este de inginer/ingineră DevOps, responsabil de rezolvarea problemelor de producție. Funcția este oferită de către compania Isight Partners SRL. Citește mai mult
Mădălina Manole ar fi împlinit 55 de ani. Regretata artistă s-a stins în urmă cu 12 de ani. Un expert FBI susţine că "fata cu părul de foc" nu s-ar sinucis, ci ar fi fost ucisă "Concluzia mea a fost confirmată de absolut toţi experţii internaţionali", a spus Mihaela Brooks, expert profiler pentru FBI la Antena 3. Citește mai mult
Peste trei tone de tutun de contrabandă au fost confiscate de poliţiştii ialomiţeni de la doi bărbaţi din Călăraşi. Suspecţii au fost prinşi în localitatea Horia. Citește mai mult
Unul dintre comentatorii români remarcați în mediul online de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina descrie conversația avută cu un soldat ucrainean de origine română mobilizat acum în zona liniei frontului. Citește mai mult
Una dintre persoanele care a primit subiectele pentru concursul de angajare de la fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu este o cunoștință a actualului ministru, Petre Daea, potrivit informațiilor care reies din referatul DNA. Citește mai mult
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat că țara sa este și va rămâne pașnică, însă a insistat, în actualul context al războiului din Ucraina, asupra necesității înzestrării armatei cu echipamente moderne. Citește mai mult
Președintele rus Vladimir Putin vrea să ocupe complet Donbasul și apoi să facă o ofertă de pace Ucrainei și Occidentului. Dacă Kievul, împreună cu aliații săi, refuză cerințele sale, „iadul așteaptă Europa”. Citește mai mult
Aflată într-o vizită la Chișinău, procurorul-șefă al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a avut întrevederi cu înalți oficiali de stat, începând cu președintele Maia Sandu, și a semnat un Acord de cooperare între Procuratura Generală a R. Moldova și Parchetul European. Citește mai mult
Comandantul Grupului de luptă NATO din România, Colonelul Christophe Degand, a transmis joi, 14 iulie, că batalionul său are misiunea principală de descurajare. Citește mai mult
Autoritățile din Norvegia și Suedia au destructurat o rețea de prostituție, iar majoritatea femeilor proveneau din Ucraina, o surpriză pentru polițiști, care erau obișnuiți cu românce. Citește mai mult
„Ieri, aici, în regiunea Donețk, am distrus 30 de tancuri rusești”, povestește Daniel, un militar ucrainean de 28 de ani corespondenților Corriere della Sera.
A fost în armată din 2015, până în 2018, ca paramedic. Apoi, în acest an, după 24 februarie, a fost rechemat în serviciu. Dar de data aceasta a decis să nu se mai ascundă. Citește mai mult
După ce socialiștii au anunțat că mama lui Igor Dodon a fost citată la Procuratură, acuzând un "pas josnic și inuman chiar și pentru o guvernare atât de lipsită de principii precum este regimul PAS", procurorii anticorupție vin cu o reacție. Citește mai mult
Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kövesi, actual procuror-șef european, susține că nu va candida la alegerile prezidențiale din România, din 2024, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. Citește mai mult
Avocatul Poporului Renate Weber și-a actualizat declarația de avere pe 2022, de unde reiese că aceasta a beneficiat anul trecut de venituri substanțiale, comparabile chiar cu cei mai înalți demnitari ai statului. Citește mai mult
Organizația Mondială a Sănătății cere guvernelor să revină la masca de protecție obligatorie, pe fondul creșterii accelerate a numărului de cazuri COVID în Europa. Citește mai mult