Două maşini în care se aflau 9 persoane au fost implicate, marţi, într-un accident rutier produs pe un drum judeţean din Ialomiţa. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului. Citește mai mult
Ziua de marți, 16 iulie, a fost marcată de un nou record în ceea ce privește numărul de misiuni gestionate de pompierii din România de la începutul anului și până în prezent. Citește mai mult
Curtea de Apel Bucureşti a anulat marţi decizia Tribunalului Bucureşti din 5 iulie prin care fraţii Andrew şi Tristan Tate primiseră permisiunea să părăsească teritoriul României. Citește mai mult
Furtunile de ieri nu au răcorit România, care continuă să se încingă şi miercuri la 42 de grade la umbră, pe cod roşu de caniculă. De joi, canicula se domoleşte, dar avem în continuare cod roşu în sudul ţării. Citește mai mult
Marți au fost +41,5 C la București, la mai puțin de un grad distanță de recordul absolut stabilit în anul 2000. Au fost peste 40 de grade la mai multe stații meteo, inclusiv în Moldova, Banat și Crișana. Valul de căldură continuă, iar maximele vor atinge în țară 42 C miercuri și 40 de grade joi. Citește mai mult
Mai multe formații de elicoptere și avioane militare au survolat cerul Capitalei marți, 16 iulie. Aceste zboruri vor continua și în următoarele zile până pe 20 când este sărbătorită Ziua Aviației Române și când va avea loc o ceremonie militară și cu un survol organizat deasupra bulevardului Aviatorilor și peste Monumentul Eroilor Aerului. Citește mai mult
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat, joi, că, din cauza fenomenelor meteo, cum ar fi furtunile sau chiar canicula, pot apărea pene de curent. El le-a transmis românilor să rămână calmi în aceste situaţii. Citește mai mult
IPTV (Internet Protocol Television) este o tehnologie care permite transmiterea programelor TV și a altor tipuri de conținut video prin intermediul rețelelor de internet în bandă largă, în loc de metodele tradiționale de transmisie prin cablu sau satelit. Citește mai mult
Apar noi dezvăluiri în cazul fetei de 19 ani, atacată de un urs pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi și aruncată într-o prăpastie. Medicii legiști spun că tânăra a murit din cauza rănilor provocate de căzătură, aceasta având „politraumatisme și răni incompatibile cu viața”. Citește mai mult
Aurică Totolici, un interpret de muzică populară din Galați, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos, a fost arestat preventiv, la începutul acestei săptămâni, pentru molestarea sexuală a unor băieți, pe care-i învăţa să cânte şi le preda cursuri de canto Citește mai mult
O nouă bază americană de apărare aeriană, aflată în nordul Poloniei şi concepută pentru a detecta şi intercepta atacurile cu rachete balistice ca parte a unui scut antirachetă al NATO mai larg, este gata de misiune, a anunţat alianţa militară. Citește mai mult
Premierul Marcel Ciolacu a susţinut recent că nu a existat niciun şofer care să rămână fără permis pentru că a luat o pastilă de răceală, dar un caz concret îl contrazice. Citește mai mult
Meteorolii anunţă cod portocaliu de caniculă joi şi vineri, pentru aproape toată ţara. Sâmbătă şi duminică, pentru cea mai mare parte a ţării a fost emisă avertizare cod roşu, fiind anunţate temperaturi de 41 de grade. Citește mai mult
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că o femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit şi a precizat că aceasta poate folosi o pălărie sau o bască. Citește mai mult
Mai mult de jumătate de ţară se va afla sub avertizare Cod portocaliu de căldură pe parcursul zilei de joi, temperaturile urcând până dincolo de 39 de grade. Citește mai mult
După zeci de zboruri anulate rând pe rând, în decurs de mai bine de 24 de ore, conducerea companiei TAROM și angajații au ajuns la un acord. Începând de marți dimineață programul a revenit la normal. Citește mai mult
Majoritatea dintre noi petrecem cea mai mare parte a timpului muncă, astfel că este firesc că joburile să aibă un impact major asupra fericirii și stării noastre de bine. Citește mai mult
Oligarhii ruşi au primit miliarde de dolari sub formă de dividende, pe măsură ce companiile lor au reluat sau au majorat sumele alocate pentru plata dividendelor, odată cu reducerea incertitudinilor economice cu privire la războiul Rusiei în Ucraina, transmite Bloomberg. Citește mai mult
Absolvenții de liceu pot primi, timp de șase luni, o indemnizație dacă se înregistrează ca persoană în căutarea unui loc de muncă. Termenul limită de înscriere la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru absolvenții care nu au promovat BAC-ul, se apropie. Citește mai mult