Filipinezele sunt foarte cerute de familiile de români cu dare de mână, care le angajează ca bone sau menajere. Majoritatea au copii acasă, lăsaţi în grija rudelor şi nu au întotdeauna norocul de a da peste un angajator bun, care să nu le trateze ca pe nişte sclave.
Cele mai multe bone filipineze sunt în Bucureşti, apoi în Timişoara, Iaşi, Cluj şi Constanţa.
Bona filipineză: detaliile contractului – 3500 de euro pentru agentia de recrutare, 500 de euro salariul bonei
Cererea pentru bone filipineze a rămas constantă în pandemie, o bonă filipineză câştigând de la 500 de euro în sus în România. O mare parte din banii câștigați de bone ajung la rudele lor din Filipine.
O bonă filipineză are asigurată în România cazarea, masa, iar salariul porneşte de la 500 de euro. Acasă, ele nu câştigă mai mult de 200-250 de euro pe lună.
Magdalena Peisakh, director la agenţia Bone de nota 10, spune că cererea de bone filipineze a rămas constantă. La această firmă lucrează în prezent peste 1000 de bone. Motivul de bucurie s-a transformat rapid într-unul de stres. Femeile trimit banii câştigaţi la rudele din Filipine, unde situaţia este dramatică.
„Avem sute de bone şi menajere care au devenit indispensabile în această perioadă. În Filipine noţiunea de familie este extinsă, îşi ajută părinţii, fraţii, surorile. În această perioadă simt o presiune şi mai mare. Sunt mult mai flexibile, muncitoare, blânde, responsabile. Sunt calde şi răbdătoare cu copiii”, declară Magdalena Peisakh pentri mediafax.ro.