Lora a fost blocată în Bali în perioada martie-iulie 2020, din cauza pandemiei de coronavirus. Artista a plecat pentru două săptămâni în Bali, dar s-a ales cu o vacanță forțată de 5 luni.
După mulți ani în care a renunțat la distracție în favoarea muncii, Lora și-a programat pentru acest an o excursie de două săptămâni în Bali, numai că planurile s-au dat peste cap și vedeta a fost nevoită să rămână pe insulă câteva luni bune.
„Eu sunt omul care nu se ducea în vacanțe. Omul care muncea tot timpul. Și mă uitam la colege, mă uitam la Delia, care e tot timpul plecată, mă uitam la Liza, care punea poze de peste tot din jurul lumii și eu ziceam: “Ah, ce drăguț, Doamne!… Mai trag tare lunile astea sau anul ăsta – că așa mă păcăleam singură – și după aceea plec și eu într-o vacanță”, a povestit Lora în platoul emisiunii „Cu capu-n zori” de la TVR.
Lora a recunoscut cât a costat-o vacanța forțată: „Toți cred că au vrut să mă întrebe, dar ori au uitat, ori n-au avut curajul… Tu nu mă cunoști așa bine și, da, ai curaj. Câți bani? Cred că în jur de 50.000. Da. Cinci luni, cu vacanța de două săpătămâni”.