Angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au depistat explozibilul în timpul investigațiilor de la fața locului.
,,Au fost informate și autoritățile ucrainene în legătură cu existența explozibilului provenit din focosul rachetei prăbușite.Din datele preliminare, focosul rachetei este alimentat cu aproximativ 80 de kilograme de material explozibil”, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
Prin urmare, aceștia au solicitat intervenția geniștilor din cadrul Armatei Naționale.
,,Grupa cercetează, în aceste momente, terenul pentru a aduna toate componentele obiectului explozibil. Ulterior, geniștii militari, în comun cu specialiștii din instituțiile responsabile, vor distruge, pe loc, explozibilul rachetei, în condiții de maximă securitate”, au informat reprezentanții Ministerului Apărării.
Între timp, în zonă a fost restricționat accesul populației, iar explozibilul a fost distrus.
,,Explozia a avut loc în jurul orei 10:40. Echipele mixte de geniști ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării au asigurat perimetrul, iar explozia fragmentelor de rachetă a fost controlată. Cetățenii din zonă se află în afara oricărui pericol, iar riscurile au fost înlăturate.La moment, grupul operativ de documentare IGPF și IGP examinează terenul în raza de 1,5 km, pentru a se asigura de lipsa altor obiecte sau rămășițe ale rachetei.Toate probele acumulate în cadrul cercetării la fața locului vor fi transmise, în modul stabilit, procuraturii specializate”, au conchis angajații MAI.
Reacția liderilor de la Chișinău
Liderii de la Chișinău, inclusiv președinta, Maia Sandu, au condamnat atacurile ruse asupra Ucrainei, reluate începând cu ziua de sâmbătă.
,,Ieri, Rusia a reluat atacurile cu rachete asupra Ucrainei. O rachetă a lovit un bloc de locuit cu 1700 de oameni din Dnipro, făcând zeci de victime și răniți, lăsând mulți oameni sub dărâmături. Atacurile au țintit infrastructura energetică din multe regiuni din țara vecină.În plină iarnă, ucrainenii trăiesc în frig, fără apă și curent, știind că o rachetă poate lovi oricând casa lor și le poate lua viața. Asta e realitatea războiului, impusă de agresor – chiar aici, în vecinătatea noastră. Rachetele ajung și în Moldova – fragmentele descoperite ieri la Briceni dovedesc acest lucru.Condamnăm ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Atacurile asupra infrastructurii orașelor și uciderea civililor sunt crime de război, ele nu au nicio justificare”, a scris Maia Sandu.
Iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis condoleanțe ucrainenilor afectați de ultimele atacuri cu rachete ale Rusiei.
,,Suntem alături de poporul ucrainean care din păcate iarăși suferă din cauza acestui atac neprovocat și nejustificat al armatei ruse. Și Republica Moldova este afectată din nou de atacul cu rachete al Rusiei. În zona sectorului de frontieră Larga din raionul Briceni au fost găsite resturile unei rachete. Este al treilea astfel de incident de la începutul agresiunii ruse în Ucraina. Republica Moldova exprimă sprijinul neclintit pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și pe această cale transmit condoleanțe și un mesaj de susținere tuturor celor care au fost afectați de acest atac brutal”, a notat Igor Grosu.
Bucățile unei rachete lansate în timpul atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei au fost descoperite, în după-amiaza zilei de sâmbătă, în raionul Briceni din nordul țării vecine de o patrulă a poliției de frontieră.
Mai multe cazuri de acest gen au fost înregistrate pe parcursul anului trecut în Republica Moldova.