„Le transmit tuturor, atât celor care facilitează obținerea acestor documente false, cât și celor care cred că beneficiază: toți vor ajunge în pușcărie. Este inadmisibil să-ți bați joc de cei din jurul tău fraudând legea. Sunt oameni care sunt reținuți, care sunt cercetați sub control judiciar. Sunt convins că apetitul pentru o astfel de practică va scădea în momentul în care vor veni și primele condamnări”, a spus Lucian Bode.
Lucian Bode a făcut un nou apel la populație să se vaccineze anti-COVID
Avem o medie zilnică de aproximativ 15.000 de infectați și 300 de decese. La ATI sunt peste 1700 de pacienți, iar în UPU avem peste 1900 de pacienți, dintre care 300 așteaptă în UPU pentru un pat în ATI. Am transferat în Ungaria 26 de pacienți: 17 la ATI și 9 într-o formă nu atât de gravă, având nevoie doar de oxigen. Dar situația celor 17 este una extrem, extrem de crititică. Și, din păcate, trebuie să vă dau și o veste tristă: unul dintre cei 17 români transferați în Ungaria a decedat”, a adăugat Lucian Bode.
Ministrul Lucian Bode a spus că polițiștii au dat, în weekend, amenzi de 300 de mii de euro celor care nu au respectat regulile sanitare
„315 mii persoane verificate la sfârșitul săptămânii și peste 8000 de operatori economici verificați. S-au aplicat peste 9000 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1,5 milioane de lei, 300 de mii de euro și s-au întocmit 7 dosare penale”, a mai spus Bode.
Lucian Bode a subliniat că autoritățile au decis să întețească astfel de controale și să nu aprobe noi restricții, cum ar fi carantina, în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor COVID.