Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CJSU) a adoptat joi o hotărâre prin care a fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România. Citește mai mult
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este un înalt cleric ortodox, trimis de Dumnezeu pe Pământ pentu a veghea la bunul mers al turmei pe care are obligația și menirea s-o tina departe de păcat și tentații materiale și s-o protejeze de toate răutățile înconjurătoare. Citește mai mult
Meteorologii anunță ger de joi până luni, cu temperaturi sub minus 20 de grade în Transilvania. ANM a emis și o alertă Cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de peste 130 de kilometri pe oră, în zona montană din 14 județe. Citește mai mult
Asociația European Best Destinations a transmis, miercuri seara, rezultatele competiției celor mai bune destinații turistice europene, care plasează orașul Sibiu în topul primelor cinci destinații turistice din Europa. Citește mai mult
O ingineră chimistă care a lucrat în Ploieşti a descoperit că parizerul consumat în anii ’80 conținea un adeziv radioactiv. Aceasta era angajată la o sucursala din Ploiești a Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Mărfurilor. Totul a ieşit la lumină după ce chimista Vasile Marilena a avut curiozitatea să verifice ce conţineau 49 de probe luate din preparatele din carne care se comercializau în București și Ploiești (salamuri, mezeluri, parizer etc.).în anii ’80. Citește mai mult
Un bărbat a fost filmat în timp ce lovește cu o scândură un copil de șapte ani. Este chiar copilul său, iar filmarea a fost realizată în casa familiei. Mama asistă la scenă fără să intervină. Bărbatul a fost reținut de polițiști. Citește mai mult
Un bărbat din Gorj a fost injectat, din greșeală, cu un vaccin Moderna. Prima doză pe care o primise în urmă cu 21 de zile fusese cu vaccin Pfizer. Acum, bărbatul este ținut sub observație deoarece nimeni nu știe dacă utilizarea ambelor vaccinuri poate provoca probleme medicale. Citește mai mult
Din 15 februarie, în România va începe vaccinarea populației cu vaccinul AstraZeneca, recomandat persoanelor între 18 și 55 de ani, urmând să fie deschise 180 de noi cabinete de vaccinare. Citește mai mult
Un bărbat de 35 de ani din Pitești a fost prins de polițiștii din Focșani în timp ce distribuia reviste și broșuri cu informații false despre vaccinul anti-COVID. Citește mai mult
Guvernul pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar, informează surse guvernamentale.
Citește mai mult
Aventura transformărilor a început în forță în cel de-al 16-lea sezon Te cunosc de undeva!, cu personaje pe măsura concurenţilor, muzică live și multă voie bună. Cei 11 concurenți au intrat în joc cu mult entuziasm, iar jurații au fost impresionați de felul cum aceștia și-au pregătit primele roluri oferite de ruleta personajelor. Radu Ştefan Bănică a fost desemnat câştigătorul primei ediţii, cu un travesti extrem de greu, Lady Gaga. Citește mai mult
Expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, a fost întrebat de un profesor cum poate să se protejeze și să protejeze copiii după începerea școlii față în față. El a oferit șapte sfaturi pentru protecția profesorului și patru sfaturi pentru protejarea elevilor. Citește mai mult
Ministerul Mediului anunță că norul de praf saharian care s-a aflat deasupra mai multor zone din Europa de Vest și a colorat cerul în nuanțe de portocaliu va ajunge și deasupra României. Citește mai mult