Fiecare tara a globului își are obiceiurile ei, dar frumoase ca ale tarii noastre, n-ai să întâlnești nicăieri. O data cu primii fulgi de nea, pe la porți, pe la ferestre, au apărut pitoreștile cete de colindători cu năsucurile roșii de votca și cu glăscioarele gajaite de tutun. E o adevărată magie ce fac micuții.
Când vezi cu cata acuratețe s-au păstrat la noi rosturile strămoșești, e imposibil să nu lăcrimezi de emoție și nostalgie. Doar hainele, textele și vârstă urătorilor sunt complet schimbate, restul a rămas exact că în Iarna pe uliță a lui George Coșbuc.
Cum să nu le deschizi ușa și să le dai tot de prin casa când îi vezi pe năzdravani cu bâtele de baseball în mana și când îi auzi cum cer, răgușiți de băutură, un covrigel, o suta de euro, cheile de la mașină sau “vă rupem în bătaie, de nici la cimitir nu vă primește”?
Coruri de colindători precum Clamparu, Camataru sau Sadoveanu au ajuns celebri în toată lumea iar repertoriu lor original este plagiat de mai toți ceilalți. După doua versuri-momeala “ne dați, ne dați, pâine și cârnați”, daca nu sari la cap, cum e obiceiul, cu o mie de euro sau doua de bitcoin, colindătorii zilelor noastre asmut tigrii pe gazde, scriu m#&e pe gard și-ți sparg geamurile cu cărămidă. Ca să aibă creștinul ce povesti până la sărbătorile de anul viitor.
