Luni, la un briefing de presă, John Kirby, coordonator al comunicării pe teme strategice al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, a fost rugat să comenteze cel mai recent incident de încălcare a spaţiului aerian a două ţări NATO, România şi Letonia, de către dronele de luptă ruseşti, care a avut loc în weekend.
Militarii români au găsit resturile unei alte drone rusești prăbușite într-o zonă mlăștinoasă de lângă Periprava, în Tulcea.
„Din păcate, aceasta nu este o evoluţie nouă, s-a mai întâmplat în timpul războiului din Ucraina când fragmente de rachete sau drone sunt uneori prinse în ciocnirile aeriene şi cad pe teritoriul unei ţări vecine”, a declarat Kirby, potrivit News.ro.
„Urmărim asta îndeaproape, după cum vă puteţi imagina”, a adăugat el.
Kirby a precizat că Statele Unite sunt în contact strâns cu aliaţii şi partenerii pe această temă.
„Dar (incidentul) nu face decât să sublinieze pericolul pe care războiul lui Putin în Ucraina l-a provocat pentru întregul continent european şi faptul că peisajul de securitate s-a schimbat – nu se schimbă, nu se va schimba, ci s-a schimbat – motiv pentru care facem tot ce putem pentru a ne asigura că Ucraina este capabilă să se apere”, a punctat Kirby.
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat că Occidentul ar trebui să răspundă cu un sprijin sporit pentru Ucraina după recentele incidente cu drone ruseşti prăbuşite în Letonia şi România.
Ministerul leton de Externe a convocat luni un însărcinat cu afaceri în Rusia în legătură cu drona rusească reperată săptămâna trecută în estul ţării.
La rândul său, NATO a declarat că nu deţine informaţii conform cărora drona rusă ar fi pătruns intenţionat pe teritoriul României.