Țânţarii comuni purtători ai virusului West Nile au fost depistaţi în urmă cu câteva zile, în contextul unei monitorizări a „riscului epidemiologic arboviral”.
Primăria Capitalei anunţă intensificarea tratamentelor
„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Eco-Igienizare, a intensificat, încă de miercuri, 21 iulie, tratamentele de combatere a ţânţarilor în zonele în care s-a semnalat prezenţa virusului West Nile, respectiv: Splaiul Independenţei, zona cuprinsă între Eroilor şi Universitate, parcurile Cişmigiu şi Izvor, cartierul Crângaşi. PMB ţine legătura zilnic cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPMB), iar până la această dată nu au fost confirmate cazuri de transmitere a acestui virus către populaţie”, a transmis, joi seară, Primăria Capitalei.
Totodată, Compania Municipală Eco Igienizare a devansat începerea celui de-al cincilea tratament de combatere a ţânţarilor, (din cele 14 tratamente programate pentru anul acesta) şi acţionează în toate parcurile din Capitală: Herăstrău, Cişmigiu, Carol, Tineretului, Parcul Circului, Parcul Floreasca, Parcul Naţional, Parcul Alexandru Ioan Cuza, etc.
„Campania se desfăşoară zilnic, de la periferia Capitalei către centru, până la acoperirea tuturor zonelor din Bucureşti. De asemenea, în zilele următoare, acţiunea de dezinsecţie se va desfăşura, conform planificării, în toate cartierele Capitalei, pe aliniamentele stradale, pe spaţiile verzi dintre blocuri, pe spaţiile verzi ale instituţiilor subordonate PMB (spitale, cimitire, etc.), precum şi în reţelele de termoficare aparţinând Companiei Municipale Termoenergetica”, a mai transmis Primăria Generală.
Cum se manifestă infecția cu virusul West Nile
Infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar.
În 80% din cazuri, persoanele infectate nu au simptome, dar în cazul în care apar febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături şi erupţii cutanate, se recomandă vizita la medic, pentru că există risc de meningită.
În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică şi slăbiciune musculară.